Acțiunea înaintată de jurnalistul postului public de televiziune, Mircea Surdu, împotriva companiei publice Teleradio-Moldova (TRM) a fost admisă parțial de către Judecătoria Chișinău. Litigiul vizează neachitarea bonusului de fidelitate, aplicarea unei sancțiuni disciplinare, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de judecată, potrivit media-azi.md. Potrivit hotărârii, instanța a dispus anularea ordinului
Guvernul a aprobat absorbția Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul de către Universitatea Tehnică a Moldovei, în pofida criticilor venite din partea comunității academice de pe ambele maluri ale Prutului. Decizia a fost luată în cadrul ședinței din 4 februarie, după finalizarea consultărilor din ultimele luni. Ministrul Educației,
Construcția spitalului regional din Bălți ar putea începe abia în februarie, deși autoritățile promiseseră inițial că lucrările ar fi trebuit să demareze în ultimul trimestru al anului trecut. Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a făcut acest anunț pe 4 februarie, înaintea ședinței de guvern. Oficialul a subliniat că autoritățile nu vor
Deținătorii de proprietăți cu o valoare de circa 200 de salarii medii, adică de la 3 milioane 500 de mii de lei, precum și cei ai locuințelor cu o suprafață mai mare de 120 de metri pătrați, ar putea plăti mai mult pentru impozitul de avere, în contextul noii politici
Maib a fost desemnată de publicația internațională EMEA Finance drept câștigătoarea premiului pentru cea mai bună lansare de produs din Europa Centrală și de Est, pentru seria de carduri maib gama, o recunoaștere care confirmă capacitatea băncii de a dezvolta soluții relevante pentru clienți și aliniate celor mai bune practici
Pământul are nevoie de grijă. Iar agricultorii – de susținere la momentul potrivit. Pentru cei care muncesc zi de zi pentru roade bogate, Moldindconbank lansează oferta specială AGRO la credite, valabilă în perioada 1 februarie – 31 mai 2026. Noul sezon agricol începe cu multe planuri și investiții importante. Prin
Marile platforme digitale, cum ar fi META, TikTok, Google, urmează să fie reglementate și în Republica Moldova, exact cum se întâmplă și în Uniunea Europeană, de mai bine de 3 ani. Precizările au fost făcute de președinta Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, în ediția din 3 februarie a emisiunii „Rezoomat” de
Primăriile implicate în procesul de amalgamare voluntară vor primi stimulente financiare, iar în perioada următoare vor fi simplificate și procedurile birocratice. Anunțul a fost făcut pe 3 februarie de către secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, într-un interviu pentru IPN. Acesta a precizat că, actualmente, peste 320 de primării sunt
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Accident pe trecerea de pietoni la Strășeni: un copil a murit, altul – grav rănit— Bunurile lui Plahotniuc ar putea acoperi prejudiciul în dosarul frauda bancară— Radu Marian explică declinul pieței imobiliare din Moldova— Probleme cu încălzirea
Conducerea Partidului Socialiștilor (PSRM) a avut marți, 3 februarie, o întrevedere cu ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko. Potrivit liderului formațiunii, Igor Dodon, discuțiile au vizat situația politică, socială și economică din țară, precum și problemele cu care se confruntă zilnic cetățenii. La rândul său, diplomata a atras