Молдовагаз

Unul dintre fondatorii sectorului energetic al Republicii Moldova în forma sa actuală a fost răpus de COVID-19. Este vorba despre angajatul întreprinderii Moldovagaz, Anatolii Saracuța. Anunțul a fost făcut pe 5 iulie. „Din momentul proclamării independenței Republicii Moldova, domnia sa a devenit unul dintre inițiatorii implementării proiectelor de separare a

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) militează pentru stabilirea unor tarife reale pentru toate tipurile de energie și diversificarea surselor energetice în contextul fortificării securității energetice a statului. Într-un briefing de presă din 3 iunie, președintele formațiunii, Andrei Năstase, a cerut guvernului să întreprindă măsuri privind asigurarea Moldovei cu gaze naturale

Centrul relații cu consumatorii SA „Moldovagaz” din municipiul Chișinău, situat pe strada Pușkin 64, își va relua activitatea începând cu ziua de luni, 27 aprilie, într-un regim special. La etapa inițială se vor prelucra doar adresările consumatorilor de tip facturare și refacturare, precum și recalcularea sumelor din actele de plată

Indicii contorului de gaze naturale pot fi expediați acum și prin intermediul aplicației Viber ChatBot. Pentru a folosi această opțiune, în cazul smartphonurilor și tabletelor consumatorul urmează să scaneze QR-codul, de pe pagina web a furnizorului, sau să acceseze hiperlinkul indicat în cazul folosirii versiunii Viber pentru desktop, informează SA

În scopul prevenirii infecției cu virusul COVID-19, mai multe instituții ale statului au luat unele măsuri de protecție, atât pentru angajați, cât și pentru persoanele care sunt deservite. Astfel, SA „Moldovagaz” a venit cu unele recomandări pentru persoanele care vor vizita centrul relații cu consumatorul. La intrarea în acest centru,

NM a constatat că „Moldovagaz” negociază cu „Gazprom”-ul rus o eventuală revizuire a formulei de bază de calculare a prețului la gaze, care este indicată în contract. Cei de la „Moldovagaz” au comunicat că scopul principal al negocierilor este de a apropia prețul cu care Moldova achiziționează gaze de cel

Inginerul-şef al SRL Ialoveni-Gaz a fost reţinut de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CNA) şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de luare de mită. Acesta ar fi pretins şi primit, sub controlul CNA, 40 000 de lei de la un bărbat pentru a diminua amenda, pe care urma acesta s-o achite, pentru

Moldovagaz își va extinde rețeaua stațiilor de alimentare cu gaze naturale comprimate (GNC), dar și va lansa construcția unor stații pilot de acest gen pentru parcul de autobuze și autospeciale din municipiul Chișinău. La o înțelegere în acest sens a ajuns președintele întreprinderii, Vadim Ceban, și primarul general Ion Ceban,

Surse din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au comunicat pentru NM că tarifele la gaze pentru consumatori ar trebui să fie majorate cu 60-70%. Acest lucru este motivat prin faptul că „Moldovagaz” a acumulat abateri financiare negative în sumă totală de 2,6 miliarde de lei, din cauza tarifelor

Președintele Consiliului de Activitate al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a convocat și prezidat ședința de lucru lărgită în care au fost audiate planurile de activitate ale secțiilor și direcțiilor SA „Moldovagaz” pentru anul 2020. Întrunirea a avut loc ieri, 9 ianuarie 2020, se arată într-un comunicat al instituției. Astfel, Vadim

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x