Colaj NM

Un nou-născut și familia acestuia salvate de la inundații. Unde a avut loc intervenția salvatorilor?

O familie cu patru persoane, dintre care un nou născut, a fost salvată de pompieri din calea apelor. Cazul a fost înregistrat în localitatea Hanasani, raionul Cantemir în urma precipitațiilor abundente din dimineața zilei 14 septembrie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. 

În localitatea Hanasani, raionul Cantemir, în dimineața zilei de 14 septembrie, patru membri ai unei familii, inclusiv un nou-născut, au fost salvați de pompieri din calea apelor. Precipitațiile abundente au blocat autovehiculul familiei în nămol, iar nivelul apei creștea vertiginos, amenințându-le viața.

Apelul de urgență la 112 a fost recepționat la ora 03:37. Pompierii de la Postul de salvatori din Iargara au intervenit prompt și au reușit să salveze familia din inundație.

Cele patru persoane au fost duse în siguranță la postul de salvatori, iar după ce ploaia s-a oprit, și-au continuat drumul.

Echipele de intervenție au oferit ajutor și în alte cinci gospodării din localitățile Gotești, Cania și Țiganca, unde apa a pătruns, necesitând lucrări de pompare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește populației să urmărească prognozele meteo, să evite deplasările în condiții de ploi torențiale și să-și supravegheze copiii. În caz de risc, cetățenii sunt încurajați să sune imediat la Serviciul 112 pentru ajutor.

***

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare meteorologică de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Este vorba despre cod galben și cod portocaliu de ploi, care vor fi valabile în perioada 14 septembrie, ora 03:00, și 15 septembrie, ora 06:00. Detalii AICI. 

De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează populația să adopte măsuri preventive pentru a evita riscurile și pierderile de vieți omenești. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Bronz pentru Moldova la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, cu elevi din 14 țări

Echipa Republicii Moldova a ocupat locul al III-lea la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, care s-a desfășurat la Suceava, România, și a reunit elevi din 14 țări. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pe 13 septembrie.

Potrivit Ministerului, elevii din Republica Moldova au obținut medalia de bronz după ce au realizat și prezentat un proiect multimedia bazat pe romanul „The Hate U Give” de Angie Thomas.

Echipa țării noastre a fost format din patru elevi:

  • Alexandra Dumbrăveanu, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți;
  • Nicoleta Caraji, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Edineț;
  • Gabriela Gaberi, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Creativitate și Inventică „Prometeu-Prim” din Chișinău;
  • Andreea Darii, elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău.

Elevele au fost pregătite de doctorul în filologie Viorica Lifari și lectorul universitar Alina Legcobit, ambele de la Universitatea de Stat din Moldova.

La probele individuale din cadrul olimpiadei internaționale, Nicoleta Caraji, Andreea Darii și Gabriela Gaberi au obținut mențiuni de onoare.

Potrivit Ministerului, Olimpiada Internațională de Limba Engleză, aflată la cea de-a IV-a ediție, s-a desfășurat în perioada 6-12 septembrie și a reunit 136 de elevi din 14 țări.

Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: