Procuratura Anticorupție informează că, la 30 octombrie 2023, a avut loc o nouă ședință de judecată în cauza penală de învinuire a fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, în cadrul căreia a fost începută cercetarea judecătorească. În cadrul ședinței, procurorii au expus învinuirea formulată în rechizitoriu, fiind stabilită și ordinea cercetării
Șeful suspendat al Direcției generale urmărire penală (DGUP) a Centrului Național Anticorupție (CNA), Ghenadie Tanas, a fost trimis pe banca acuzaților. Procuratura Anticorupție (PA) anunță că a finalizat urmărirea penală inițiată pe numele acestuia. Tanas este învinuit pe 14 capete de acuzare, exprimate în comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, practicarea
Mihail Bagas, suspectat de complicitate la finanțarea ilegală a partidelor politice de către fugarul Ilan Șor, a fost eliberat din izolator pe data de 13 octombrie, curent. Informația a fost confirmată pentru NM de serviciul de presă al Procuraturii Anticorupție (PA). Magistrații au dispus aplicarea unei măsuri non-privative de libertate.
Stanford Law School – cea mai prestigioasă facultate de drept din SUA – a elaborat un raport pentru Procuratura Anticorupție (PA) cu propuneri și strategii pentru depășirea tacticilor de tergiversare în judecarea dosarelor penale de corupție. Raportul, care este intitulat „Justiție Amânată: Contracararea Tacticilor Dilatorii în Procesele de Judecată Anticorupție
Procuratura Anticorupție (PA) a inițiat un proces penal pe faptul pretinselor acțiuni ilegale ale unor angajați ai Centrului Național Anticorupție (CNA), responsabili de acumularea, analiza și furnizarea informației către Comisia de Pre-vetting, în privința candidatului la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Iulian Muntean, vizat într-un dosar
Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, a investigat sub acoperire, împreună cu organele de anchetă, finanțarea ilegală a partidelor politice de către grupul infracțional condus de politicianul fugar Ilan Șor, doar pe teritoriul Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de reprezentanții Procuraturii Anticorupție
Direcția Națională Anticorupție (DNA) din România a desfășurat mai multe activități într-o cauză ce vizează funcționari publici din Chișinău. Aceștia ar fi săvârșit infracțiuni de „abuz de putere și delapidarea mijloacelor din fonduri externe”, comise în legătură cu gestionarea fondurilor destinate refugiaților din Ucraina. Prin urmare, procurorii din România au
Președinta Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Arina Spătaru, care a participat, „sub acoperire”, alături de organele de drept, în investigațiile privind finanțarea ilegală a partidelor politice din Moldova de către Ilan Șor, susține că pentru a-l demasca pe politicianul fugar a fost nevoie, inclusiv, de un scandal între
Avocatul Igor Hlopețchi, care a acuzat-o pe șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, de favoritism, riscă să rămân, temporar, fără licență. O cerere în acest sens a fost depusă la secretariatul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, potrivit Uniunii Avocaților (UA), de procurorul anticorupție Victor Muntean. Uniunea Avocaților cataloghează acțiunea drept o „imixtiune”
Procuratura Anticorupție (PA) susține că Comisia Pre-Vetting nu a solicitat informații cu privire la Iulian Muntean, numit recent în funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) atunci când i-a verificat integritatea, așa cum ar fi făcut-o în multe alte cazuri, care au vizat candidați supuși evaluării de către