Mai multe partide din Republica Moldova au declarat că vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”, anunțată de Maia Sandu și planificată pentru 21 mai. Unele au spus că vor decide în dependență de discuțiile care le vor avea cu „autorul acestei inițiative”, altele au declarat că vor veni la
Procuratura Anticorupție a solicitat Comisiei Electorale Centrale să verifice rapoartele financiare ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în lista cărora s-ar regăsit 147 de donatori, care nu au avut nici o sursă de venit. La rândul său, Partidul Acțiune și Solidaritate a venit cu o reacție și susține că au
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) susține că Andrei Spînu, în ultima perioadă, „a fost supus unor denigrări și falsuri murdare”. Partidul declară că Spînu „a avut un rol esențial” în calitate de ministru în Guvernul Gavrilița și că „va avea în continuare un rol esențial în efortul țării noastre de
Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită cu alte 60 de zile. Propunerea Guvernului privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 5 aprilie 2023, a fost susținută cu votul a 61 de deputați, împotrivă au fost 14 parlamentari. De la tribuna Parlamentului,
Socialiștii le cer foștilor lor colegi, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, să-și depună mandatele de deputat. Pe 30 martie, la ședința Parlamentului, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a venit cu mai multe pancarte în acest sens. Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) i-au îndemnat pe colegii din Parlament să
Premierul Republicii Moldova Dorin Recean va participa și la alte acțiuni ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), cum a fost cel de săptămâna trecută, când a împărțit ziare de partid într-un sector al capitalei. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, la solicitarea NM.
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp a declarat că „nu a fost aleasă întâmplător” locația hub-ului de securitate, la Chișinău. Parlamentarul a spus că „noi aici înțelegem de fapt cum gândesc autoritățile din Federația Rusă”. „Noi înțelegem foarte bine nu doar limba rusă dar și mentalitatea”, a menționat
Bucureștiul susține că pentru România integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate de strategie națională și se arată convins că în curând vor începe procedurile de negociere a capitolelor de aderare pentru țara noastră. Declarații în acest sens au fost făcute de copreședintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre
Centrul Național Anticorupție (CNA) a prezentat raportul de expertiză anticorupție la proiectul de lege privind retrocedarea clădirii fostului Seminar Teologic din Chișinău Mitropoliei Basarabiei. Reprezentanții Centrului susțin că „proiectul poate fi considerat ca fiind unul care tratează preferențial o categorie de subiecți”. Totodată, CNA spune că „una din condițiile importante
În sesiunea de primăvară 2023, programul de activitate al Parlamentului a fost schimbat, la inițiativa Biroului permanent. Asociația Promo-LEX declară că a adresat Parlamentului o cerere de acces la informații pentru a elucida motivele care au stat la baza unei astfel de decizii. Instituția a declarat Asociației că propunerea de