Un judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) va fi percheziționat. În cadrul ședinței din 29 martie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat curs solicitării procurorului general interimar Dumitru Robu. Procurorul general interimar Dumitru Robu și-a făcut prezența la ședința CSM. Acesta a solicitat permisiunea instituției pentru desfășurarea unor
Astăzi, 19 martie, procurorii au efectuat 13 percheziţii, în care sunt vizaţi ex-directorul interimar al SA „Drumuri-Cahul” şi un angajat al acestei întreprinderi, precum şi administratorul unul agent economic. Aceștia sunt bănuiți de delapidare a averii străine, săvârșită în proporții deosebit de mari, anunță Procuratura. Percheziţiile au cuprins patru domicilii
Procuratura Anticorupție a inițiat pe 16 martie percheziții în care este vizat fostul director al Agenției Relații Funciare și Cadastru. Informația a fost confirmată pentru NM de către Mariana Cherpec, reprezentanta instituției. Potrivit surselor NM, neconfirmate în mod oficial de Procuratură, este vorba despre Anatolie Ghilaș. Fostul demnitar este învinuit
Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la Inspectoratul Național de Investigații (INI). Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre o cauză penală cu privire la trafic de influență, urmată de primirea de bunuri în proporții deosebit de mari. În anchetă sunt vizați trei colaboratori INI, dintre care doi cu
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, de comun cu Administrația Națională a Penitenciarelor, sub conducerea PCCOCS au desfășurat percheziții în penitenciarul de tip închis din Taraclia. Acțiunile de cercetare au avut loc ieri și s-au desfășurat în cazul a 16 deținuți. Condamnații sunt cercetați pentru conducerea organizațiilor criminale, precum și pentru
Procurorii anticorupție au publicat detalii despre rezultatul perchezițiilor efectuate pe 10 martie, în care a fost vizat șeful Direcției nr. 3 a Inspectoratului Național de Investigații (INI). Acesta este vizat într-o cauză penală inițiată pentru fals în declarații. Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul șefului Direcției nr.3 al
Un șef al Inspectoratului Național de Investigații (ANI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este vizat într-o cauză penală. Informația a fost confirmată de către Mariana Cherpec, reprezentanta Procuraturii Generale, pe 10 martie. „Confirmăm efectuarea perchezițiilor de către procurorii anticorupție în cadrul unei cauze penale pornite în privința unui șef al
Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii de la Serviciul Vamal, desfășoară percheziții într-o cauză penală de contrabandă cu aur și dispozitive electronice, prin intermediul serviciului poștal. La moment sunt efectuate simultan mai multe percheziții, pentru acumularea probatoriului pertinent pentru cauza penală. Cu detalii revenim pe parcursul zilei.
Procurorii anticorupție au descins pe 23 februarie cu percheziții la ex-directorul Serviciului de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, vizat într-o cauză penală de îmbogățire ilicită. Numele persoanei vizate nu a fost precizat. Potrivit surselor NM, este vorba despre Vasile Șarco. Procurorii anticorupție au inițiat 6 percheziții în cadrul unui dosar
Procurorii anticorupție au descins cu percheziții la un fost director al Termoelectrica. Acesta este vizat într-o cauză penală de abuz de serviciu. Oamenii legii nu au dezvăluit deocamdată despre cine este vorba. Potrivit surselor NM, este vizat Veaceslav Eni. În dimineața zilei de 23 februarie 2022, procurorii anticorupție au inițiat