jurnal.md

Persoane audiate, percheziții și sechestre. Ce au descoperit procurorii în dosarul lui Ruslan Popov, de la începerea anchetei

Procurorii anticorupție informează despre evoluția investigațiilor pe cauza penală de învinuire în care figurează Ruslan Popov, ex-adjunctul procurorului General suspendat, este cercetat pentru îmbogățire ilicită. PA spune că au fost efectuate 12 percheziții, totodată au fost recunoscute și audiate în calitate de învinuiți 6 persoane. La fel a fost autorizată și punerea sub sechestru asupra bunurilor a căror valoare constituie 6 249 088 lei

Procurorii anunță despre efectuarea cercetărilor la fața locului la 221 de locații (birou de serviciu, construcții, terenuri pentru construcții, terenuri agricole). La fel, au fost autorizate și efectuate peste 46 ridicări de documente, care conțin 5875 file, precum și a altor probe de la autoritățile publice și instituțiile bancare.

„A fost efectuată examinarea a 2300 file dintre documentele ridicate de la autoritățile publice, cât și fișiere video și audio. Au fost autorizate și efectuate 13 măsuri speciale de investigații. A fost dispusă efectuarea a 4 expertize judiciare (tehnică a dispozitivelor electronice; de evaluare a bunurilor imobile și a utilajelor tehnice; grafoscopică a înscrisurilor), din care una încă este în proces de executare”, comunică reprezentanții PA cu privire la evoluția investigațiilor pe cauza penală de învinuire în care figurează Ruslan Popov.

Sursa mai declară că a fost efectuat controlul fiscal al activității unei gospodăriei țărănești vizate în cadrul urmăririi penale. Totodată, au fost audiate 26 persoane, în calitate de martori, declarațiile cărora în cumul cu celelalte probe administrate, vin să confirme învinuirea înaintată.

Procurorii spun că au fost recunoscute și audiate în calitate de învinuiți 6 persoane, pentru participație în calitate de complici la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. La fel, au fost examinate și soluționate peste 20 cereri care au fost depuse de către învinuiți și apărătorii acestora.

A fost autorizată și punerea sub sechestru asupra bunurilor, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, a căror valoare de piață constituie 6 249 088 lei. În prezent sunt în curs de derulare investigațiile financiare-paralele dispuse către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale.

***

Amintim că Ruslan Popov a fost reținut pe 9 octombrie, pe un termen de 72 de ore. El este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.

Ruslan Popov a fost suspendat din funcția de adjunct al procurorului general concomitent cu deschiderea unui dosar penal pe numele lui Alexandr Stoianoglo. Împreună cu colegul său, Iurie Perevoznic (în prezent, acesta a demisionat din funcția de procuror-șef adjunct), Ruslan Popov a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a declarat că Stoianoglo ar fi nevinovat.

Tot la 28 martie curent, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a prelungit măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile, în privința lui Ruslan Popov.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: