Oamenii legii au depistat într-o mașină în care se aflau doi tineri 13 cutii cu pliante electorale ale așa-zisului Bloc „Victoria”, format din politicienii și partidele controlate de oligarhul fugar Ilan Șor. De asemenea, unul dintre indivizi a predat 36 200 euro, proveniența cărora nu a putut să o justifice.
Președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin, a comunicat că două persoane care distribuiau pliante împotriva referendumului constituțional cu privire la aderarea la UE, din partea formațiunii sale, au fost abordate de oamenii legii, duse la inspectoratul de poliție și eliberate câteva ore mai târziu, însă fără materialele
Partidul Național Moldovenesc (PNM) acuză partidul de guvernământ, Acțiune și Solidaritate (PAS), dar și pe candidatul formațiunii politice la funcția de primar al municipiului Chișinău, Lilian Carp, că ar fi încălcat legea electorală. Liderul PNM, Dragoș Galbur, anunță că a depus o sesizare la Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce