premiu

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene. Acesta este acordat de municipiul Timișoara din România și a fost instituit în anul 2023. Premiul vine însoțit de 30.000 de euro, fiind susținut de mai multe companii private, scrie publicația rfi.ro. „Vocea europeană a Maiei

Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a fost decernat premiul „Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori”. Premiul a fost acordat de Institutul Aspen România, în cadrul celei de a 13-a ediții a Galei Premiilor Aspen pentru Leadership, scrie Agerpres. „Prin premiul acordat, Institutul Aspen România își exprimă aprecierea față de

Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților Premiului Național din anul curent. Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național, în cadrul ședinței din 21 septembrie 2023, anunță Guvernul. În acest an, Premiul Național a fost obținut de următoarele persoane: – Ion Borș,

Președinta Maia Sandu efectuează o vizită de lucru la New York, în perioada 18-20 septembrie. Șefa statului și-a petrecut deja prima zi la Adunarea Generală ONU, a avut mai multe discuții bilaterale și a ridicat un premiu. În cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, Maia Sandu a

Președinta Republicii Moldova a fost premiată, în vizita sa în Slovenia, cu Premiul „Bled Strategic Forum Distinguished Partner”. Distincția, oferită de președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, este o recunoaștere a curajului și calităților de lider demonstrate de Maia Sandu în parcursul european al Republicii Moldova, potrivit unui comunicat emis de

Maib a fost desemnată «Cea mai bună bancă din Moldova» în cadrul Euromoney Awards for Excellence 2023. Acest prestigios premiu consolidează poziția maib de lider al sistemului bancar din Republica Moldova, luând în considerare cota de piață, profitabilitatea și creșterea, precum și investițiile continue ale maib în deservirea clienților și

Compania «MGM» S.R.L. a fost fondată în anul 1994, având ca obiect de activitate importul de utilaje și echipamente tehnologice destinate unităților din domeniul alimentației publice și a comerțului. Pe parcursul celor aproape 30 de ani de activitate, compania «MGM» S.R.L. a reușit să aducă și să implementeze în Republica

Moldova Innovation Awards 2023 a desemnat, în premieră, cele mai inovative și de impact proiecte tehnologice din Republica Moldova. Fagura a fost desemnată drept câștigătoare a prestigiosului premiu «Inițiativa de impact a anului». Competiția a fost acerbă, iar Fagura a concurat alături de alte proiecte cu impact semnificativ în Moldova.

Farmacia Familiei, cea mai mare rețea de farmacii din Republica Moldova, a fost recunoscută și apreciată pentru excelența sa în cadrul concursului «Marca comercială a anului 2022», organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. La prestigioasa «Gala Businessului Moldovenesc», Farmacia Familiei a primit multiple premii și distincții,

Președintele român, Klaus Iohannis, a fost distins cu Premiul Franz Werfel pentru drepturile omului, conferit de Centrul împotriva expulzărilor. Ceremonia de premiere a avut loc, pe 4 iunie, la Biserica Sf. Paul din Frankfurt pe Main. În cadrul discursului său, liderul de la București a menționat și Republica Moldova, despre

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x