proiect

Senatul de la Washington au elaborat un proiect de rezoluție prin care se propune ca folosirea armelor nucleare sau atacarea obiectelor nucleare din Ucraina de către Rusia sau Belarus să fie considerate un atac direct asupra NATO. Documentul a fost prezentat de membrii Partidului Democrat și Republican. „Orice utilizare a

Inițiativa legistativă, prin care se oferă mai multă flexibilitate în modul de utilizare a concediului paternal, a fost votată, pe 22 iunie, în prima lectură. Proiectul a fost înaintat de către deputații PAS, Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, și Marina Morozova, membra Comisiei economie, buget și

Persoanele fără mandat de consilier ar putea fi alese în funcția de președinte de raion. Această prevedere se regăsește în proiectul de modificare a Legii privind administrația publică locală, examinat în cadrul ședinței din 21 iunie a Comisiei administrație publică și dezvoltare regională. În prezent, legea prevede că președinții de

Președinția a publicat proiectul de lege, propus Parlamentului de către preșeinta Maia Sandu, privind crearea Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”. Totodată, instituția prezidențială a anunțat consultări publice. „În context, pentru sporirea calității proiectului, solicităm respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor, însoțite

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova reacționează la propunerea Guvernului de a majora de aproape două ori salariile miniștri. Magistrații susțin că proiectul de lege, inclus pe agenda Cabinetului de miniștri din 31 mai, ar institui un „tratament diferențiat” de remunerare între judecători și miniștri, contrar deciziilor Curții Constituționale, care a

Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova reacționează la proiectul de lege înaintat de deputații PAS, prin care „Ziua Victoriei”, marcată în țara noastră încă din anul 1990, pe 9 mai, va fi înlocuită cu „Ziua comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial” și va

Directorul general al „Teleradio-Moldova”, Vlad Țurcanu, a anunțat că, pe 23 mai, a fost lansat un proiect de modernizare a companiei pe care o conduce, realizat în comun cu corporația britanică BBC, în valoare de 23 de milioane de lei. Proiectul, intitulat „Sprijinirea transformării TRM”, este finanțat de Guvernul Regatului

Pe acoperișul clădirii Administrației Prezidențiale ar putea să fie instalate panouri fotovoltaice. Consiliul Național al Monumentelor Istorice (CNMI) a aprobat pe 12 mai un proiect prin care ar trebui să se instaleze panouri solare, întrucât clădirea face parte din nucleul istoric al Chișinăului. Potrivit proiectului, panourile solare vor fi amplasate

Centrul urban al municipiului Cahul va fi amenajat cu suportul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Pe 20 aprilie, Delegația Uniunii Europene la Chișinău a publicat imagini grafice în care poate fi văzut proiectul final. Proiectul tehnic pentru zona de acces către Sanatoriul „Nufărul Alb” și pentru zona adiacentă Palatului de cultură „Nicolae

Președintele Camerei Deputaților din România Marcel Ciolacu susține că „revenirea limbii române la statutul de limbă oficială în Republica Moldova este o normalitate istorică”. Potrivit oficialului român, sintagma precum „limba de stat” este o anomalie. Ciolacu spune că a discutat inclusiv la acest subiect cu premierul moldovean Dorin Recean. „Revenirea

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x