proteste

Peste 50 de percheziții au avut loc pe 1 octombrie la Comrat, la 20 de persoane. Cinci dintre acestea au fost reținute. Ar fi mobilizat cetățenii la proteste, contra bani. Informația a fost comunicată de Centrul Național Anticorupție (CNA). Ofițerii CNA și procurorii au documentat și „plata suplimentelor la pensii

Președinta Maia Sandu va solicita Guvernului și Parlamentului să găsească soluții comune pentru nevoile fermierilor ținând cont de capacitățile bugetare ale statului. În același timp, perioada de achitare a datoriilor fermierilor ar putea fi extinsă. Informația a fost publicată de administrația prezidențială, pe 25 septembrie, în urma întrevederii șefei statului

Prim-ministrul Dorin Recean a declarat că fermierii protestatari solicită ca și datoriile lor din alți ani să fie reeșalonate, nu doar cele pentru anul curent, precum și să fie incluși în neplata datoriilor și furnizorii de îngrășăminte. Acest lucru, potrivit lui, va duce la prăbușirea întregului sistem din cauză că

Asociația patronală a operatorilor de transport auto (APOTA) a declarat pe 9 septembrie că „greva transportatorilor pare a fi inevitabilă”. Prin urmare, reprezentanții APOTA i-au cerut premierului Dorin Recean să-i accepte în audiență. În plus i-au solicitat ca Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să-și retragă un proiect cu privire la

Asociația „Forța Fermierilor” a declarat că cele 100 de milioane de lei, anunțate în ajun de Guvern – pentru compensarea pierderilor suportate de agricultori, constituie „un suport financiar foarte mic și ineficient”. Unica soluție, potrivit Asociației, este inițial declararea stării de urgență în agricultură. „Forța Fermierilor” s-a adresat repetat președintei

Instanța de judecată a început, pe 11 iulie, examinarea în fond a cauzei penale în care figurează bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul – afiliată oligarhului fugar Ilan Șor – și fosta secretară a Oficiului Central al ex-Partidului „ȘOR”, Svetlana Popan, acuzate de finanțarea ilegală a formațiunii politice. Primul martor din dosarul

Forțele de ordine din Armenia au reținut circa 200 de persoane care participau la protestele împotriva delimitării frontierei dintre Armenia și Azerbaidjan. Motivul invocat de Ministerul de Interne a fost „nesupunerea față de poliție”. Protestatarii au blocat mai multe străzi din Erevan, precum și două autostrăzi, relatează Кавказский Узел. Printre

Deputații georgieni vor examina în a treia lectură – cea finală – controversatul proiect de lege „privind transparența influenței străine” în cadrul ședinței Parlamentului de astăzi, 14 mai. Din cauza inițiativei legislative, un deputat al partidului de guvernământ „Visul Georgian”, formațiunea care a propus proiectul, s-a luat la bătaie cu

Parlamentul georgian a votat, în a doua lectură, legea „cu privire la transparența influenței străine” – numită inițial „legea agenților străini”, totodată considerată de protestatari și partidele de opoziție din Georgia o copie a legii rusești. După ce deputații au ieșit din clădirea parlamentului, în adresa protestatarilor au început să

Agricultori din mai multe raioane vor protesta, luni, la Comisariatul de poliție din Hîncești. Aceștia s-au plâns că în ultima perioadă au primit amenzi din partea poliției și că unii din ei riscă să rămână fără permise de conducere. Potrivit agricultorilor, acțiunile ar avea loc în legătură cu desfășurarea acțiunilor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x