În seara zilei de 29 aprilie, trupele ruse au lansat un atac cu rachete asupra Odesei. Publicația locală „Dumskaia” a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată. În seara zilei de 29
Ucraina își suspendă „parțial” angajamentele care îi revin în temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului și limitează unele drepturi constituționale conform legii marțiale. Despre asta, Kievul a notificat duminică, 28 aprilie, oficial Consiliul Europei, scrie euronews. Ucraina a anunțat Consiliul Europei că „și suspendă parțial” obligațiile care îi revin în
Astăzi, 26 aprilie, se împlinesc 38 de ani de la tragicul accident de la centrala nucleară de la Cernobîl, una dintre cele mai devastatoare catastrofe provocate de om în secolul al XX-lea. De Ziua internațională de comemorare a victimelor catastrofei de la Cernobîl, președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința pentru
Cel puțin nouă persoane au fost rănite, într-un nou atac cu drone rusești asupra regiunii Odesa din Ucraina. Printre victime sunt și copii, doi dintre ei în vârstă de până la un anișor, scrie Ukrainskaia Pravda. În urma atacului, au izbucnit mai multe incendii. Cel puțin 14 apartamente au fost
Capul Bisericii Ortodoxe Ruse (BOR) a comentat sancțiunile impuse de țările occidentale pe numele său, pentru susținerea invaziei Rusiei în Ucraina. Patriarhul Kirill consideră că biserica rusă a ales o altă „cale de dezvoltare”, „provocându-i pe alții”, motiv pentru care este sancționată. Patriarhul Rusiei susține că interdicția de a intra
Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Ministrul Afacerilor Externe Mihai Poșpoi a spus că pachetul este o dovadă a angajamentului SUA față de victoria Ucrainei. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu
18 persoane au fost ucise în orașul ucrainean Cernigov, iar alte 77 au suferit răni. Bilanțul a fost făcut, potrivit Ukrainskaea Pravda, urmare a atacului rusesc din dimineața zilei de 17 aprilie. Printre răniți sunt patru copii. Presa ucraineană a scris, cu referire la Serviciul de stat al Ucrainei pentru
Autoritățile israeliene intenționează să răspundă atacului Iranului, dar nu au decis încă cum anume. Potrivit președintelui țării Isaac Herzog, Israelul „ia în considerare toate opțiunile”. Decizia urmează să fie luată de consiliului militar, care s-a întrunit pe 14 aprilie seara în ședință, scrie BBC. Potrivit presei israeliene, o decizie finală
„Situația de pe frontul de est s-a deteriorat semnificativ în ultimele zile”, susține comandantul șef al armatei ucrainene. Oleksandr Sîrski spune că totul se datorează unei intensificări semnificative a acțiunilor ofensive ale Rusiei, după alegerile prezidențiale, scrie Ukrainskaia Pravda. Armata rusă atacă pozițiile ucrainene în sectoarele Liman şi Mahmut „cu
Republica Moldova este hotărâtă să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Declarația a fost făcută de prim-ministrul țării, în cadrul Summitului Inițiativei celor 3 Mări, găzduit de Vilnius. Șeful Guvernului de la Chișinău susține că apropierea geografică dintre Moldova și Ucraina face țara noastră potrivită pentru a fi un hub logistic central