Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) condamnă amenințările îndreptate împotriva acuzatorului de stat Ghenadie Epure, care a instrumentat dosarul în urma căruia bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată. CSP califică aceste acțiuni drept o „tentativă gravă de intimidare” a procurorilor și le consideră „inadmisibile”. „Procurorii își vor continua exercitarea atribuțiilor
Concernul rus Gazprom – acționarul majoritar al companiei Moldovagaz – a venit cu o reacție după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis să retragă licența de furnizare a gazelor naturale deținută de Moldovagaz. Gigantul energetic a calificat decizia drept „etapa finală a distrugerii deliberate a companiei
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) susține că mai mulți șoferi care au participat la protestul organizat pe 22 iulie în fața Delegației UE au fost sancționați contravențional de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) pentru blocarea circulației rutiere. Transportatorii resping acuzațiile și susțin că manifestația a fost
Simpatizanți, membri și deputați ai Partidului Socialiștilor au ieșit, din nou, în stradă. De această dată, manifestații au protestat, în frunte cu fostul președinte socialist Igor Dodon – în fața sediului Ministerului Agriculturii. Mulțimea a acuzat conducerea instituției că ar fi promovat politici care au „distrus sistemic sectorul agricol”. Nu
Ina Coșeru, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană din actualul Parlament, susține că nu a fost anunțată în prealabil despre excluderea sa de pe lista electorală a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru alegerile din 28 septembrie. Potrivit acesteia, decizia a fost luată de formațiunea politică, pe care o
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, a confirmat pentru NewsMaker că poartă discuții cu Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) privind o eventuală participare comună la alegerile parlamentare din septembrie. Plîngău susține că negocierile durează de mai bine de o lună și au un singur scop – de a preveni revenirea forțelor
Consilierul președintei Maia Sandu, Igor Zaharov, a venit cu o reacție la comentariile legate de cheltuielile Președinției pentru vizitele externe, după ce instituția a raportat aproape jumătate de milion de lei cheltuiți în prima jumătate a anului 2025. Zaharov a prezentat o comparație cu deplasările fostului șef al statului Igor
Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) critică decizia instanței de a-l condamna cu suspendare pe fostul secretar general al formațiunii, Adrian Culai, în dosarul de finanțare ilegală a partidului cu bani proveniți de la oligarhul fugar Ilan Șor. Potrivit ALDE, verdictul pune sub semnul întrebării integritatea sistemului de
Maria Zaharova a reacționat la declarațiile premierului Dorin Recean, potrivit cărora Moscova ar intenționa să trimită 10.000 de militari ruși în regiunea transnistreană. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a declarat că „militarii ruși asigură pacea și liniștea pe Nistru” și a precizat că, în prezent, nu există