Reparația podului Ismail: cum Primăria (nu) oferă detalii despre costuri și sursele de finanțare

Primăria Chișinău se află la etapa finală de definitivare a proiectului pentru reparația capitală a podului Ismail, a anunțat viceprimarul Ilie Ceban, în ședința din 4 mai. Autoritățile nu pot preciza însă, deocamdată, nici când vor începe lucrările, nici cât vor costa acestea și nici sursele de finanțare. În schimb, dau asigurări că podul a fost securizat și nu prezintă, în prezent, pericol.

„Suntem la etapa finală de definitivare proiectului. În momentul în care toate actele vor fi pregătite, verificate de către verificatorii de stat, vom fi gata pentru lansarea licitației. Între timp, a fost securizat tot perimetrul podului și careva pericol la moment nu există. Atunci când va fi finalizat toate verificările corespunzătoarele necesare, vom anunța public despre licitație”, a declarat Ilie Ceban.

Întrebat cât vor costa lucrările, viceprimarul a evitat un răspuns concret. „O să vă anunțăm” – a declarat el.

La rândul său, primarul Ion Ceban a anunțat că este planificată reparația integrală a podului, conform documentației de proiect. „Nu o să se întâmple peste noapte. Peste noapte se întâmplă doar la guvern”, a precizat el.

Nici edilul nu a oferit un răspuns direct la întrebările legate de finanțarea proiectului. În schimb, acesta a vorbit despre situația bugetară a Primăriei, care, reamintim, a intrat în al doilea an fără un buget aprobat.

„Primăria astăzi are o rată de îndatorare la zi, din veniturile proprii, de 11%. Toate găurile create de guvernările anterioare au fost achitate. Tot ce s-a îndatorat primăria anterior nu are niciun procent. Rata de îndatorare a primăriei este de 30 la sută. Primăria a dublat, practic, în ultimii ani, bugetul, având o administrare fiscală și bugetară corectă. Repet, Primăria nu are datorii”, a declarat Ceban.

Întrebat repetat dacă există bani alocați pentru reparația podului, edilul a spus că primăria „va spune exact sursele de finanțare”, atunci „când va purcede”: „Noi mizăm pe sursele din buget”.

Amintim că, pe 16 iulie 2025, o bucată de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chișinău și a căzut pe carosabil, fără a provoca victime. Incidentul, surprins de o cameră de bord și devenit viral pe rețelele sociale, a stârnit îngrijorare în rândul șoferilor. Atunci, Primăria a recunoscut că podul se află în stare precară și a anunțat că proiectul de reabilitare se află în faza de expertizare.

O zi mai târziu, consilierii municipali ai fracțiunii PAS au cerut măsuri urgente pentru reabilitarea construcției. În reacție, Primăria a precizat că, după finalizarea procedurilor legale, va putea fi inițiată achiziția publică pentru lucrările de reparație. Municipalitatea preciza atunci că au fost efectuate lucrări de conservare a structurii și că sunt în desfășurare intervenții de mentenanță pentru asigurarea securității. La rândul său, viceprimarul Ilie Ceban a calificat incidentul drept „izolat” și a sugerat că subiectul ar fi fost exagerat în scopuri politice.

De precizat că, conform planului de achiziții al Direcției generale mobilitate urbană pentru 2026, pentru reconstrucția sau modernizarea podului de pe strada Ismail sunt prevăzute 10 milioane de lei. Suma este semnificativ mai mică decât în 2025, când erau planificate aproape 50 de milioane de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь/ NewsMaker/imagine simbol

Mai mulți studenți, fără loc în cămin cu câteva zile înainte de facultate. Consiliul Național al Tineretului, apel către Ministerul Educației

Mai mulți studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) ar fi aflat că nu vor beneficia de locuri în cămine cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii. Într-o declarație emisă pe 31 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a solicitat USM și Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru studenții afectați.

Potrivit CNTM, mai mulți studenți și viitori studenți ai USM ar fi fost informați pe 28 august că nu au primit un loc în cămin. Unii dintre aceștia susțin că problema se repetă de mai mulți ani.

Pentru foarte mulți tineri, în special cei care vin din raioane și locuiesc la zeci sau sute de kilometri de Chișinău, accesul la un loc în cămin poate fi un factor decisiv în alegerea universității și chiar în posibilitatea de a continua studiile. Unii dintre studenții care au semnalat problema menționează distanțe de 100–190 km și imposibilitatea de a suporta costurile unei chirii private în Chișinău. Faptul că un tânăr află cu două-trei zile înainte de începerea studiilor că nu are unde locui reprezintă o problemă serioasă de predictibilitate și comunicare”, a menționat organizația.

Astfel, CNTM a solicitat Universității de Stat din Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și altor instituții responsabile să identifice soluții temporare de cazare pentru studenții afectați și să revizuiască procedura de repartizare a locurilor în cămine, astfel încât tinerii să fie informați din timp despre situația lor.

Problema nu trebuie privită doar prin prisma numărului de paturi disponibile în cămine. Este vorba despre accesul tinerilor la educație, despre costurile pe care familiile trebuie să le suporte și despre încrederea studenților în instituțiile de învățământ”, a spus Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: