În Republica Moldova va fi instituit Consiliul Memoriei – un organ consultativ interministerial pentru memoria victimelor represiunilor politice. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Culturii, Sergiu Prodan, și ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, scopul Consiliului Memoriei este de a
Serviciul Informații și Securitate (SIS) oferă acces la peste 2 mii de documente care vizează represiunile politice din perioada sovietică precum și, în premieră, la dosarele privind activitatea administrativă a instituției coercitive sovietice din cadrul RSS Moldovenești. Actele vir fi transmise, etapizat, Agenției Naționale a Arhivelor, potrivit acordului de cooperare
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) acuză guvernarea de represiuni politice exercitate asupra opoziției parlamentare. Comuniștii amintesc de dosarele penale inițiate împotriva membrilor PSRM, dar și de descinderile care vizează, în ultimele zile, Partidul „ȘOR”. PCRM se arată „profund îngrijorat” și „neliniștit” de modul în care este tratată opoziția parlamentară
18 persoane din 5 raioane ale țării, victime ale represiunilor politice, care și-au pierdut bunurile în urma naționalizării sau confiscării lor, vor obține compensaţii pentru recuperarea valorii acestora. O decizie în acest sens a fost aprobată pe 27 aprilie de Executiv. Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru achitarea compensațiilor din
Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței din 22 septembrie, alocarea a 1,6 milioane de lei din bugetul de stat, necesare pentru compensarea pagubei materiale provocate persoanelor supuse represiunilor politice. Potrivit Hotărârii de Guvern, 7 persoane vor beneficia de compensații pentru valoarea averii confiscate, naționalizate sau de care au
Ministerul Finanțelor va aloca 647 833 lei pentru achitarea compensațiilor persoanelor supuse represiunilor politice. Banii vor fi transferați consiliilor raionale Cimișlia, Ialoveni și Sîngerei, pentru 4 beneficiari. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței Guvernului. Menționăm că, în Bugetul de stat pentru anul
Partidul Unității Naționale (PUN) va sesiza Curtea Constituțională pentru a declara neconstituțională o sintagmă din legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice. Despre acest lucru a anunțat deputatul Octavian Țîcu, în cadrul unui briefing de presă, astăzi, 6 iulie. Mai exact, este vorba despre sintagma: „copiii persoanelor supuse represiunilor,
Numărul de categorii de beneficiari ai alocațiilor lunare de stat acordate victimelor reabilitate ale represiunilor politice va fi extinsă. Un proiect de lege în acest a fost aprobat, astăzi, 20 decembrie, în primă și a doua lectură (finală), de plenul parlamentului, cu votul a 80 de deputați. Astfel, persoanele supuse