Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a restituit astăzi Parlamentului Legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Mai exact, aceasta prevede majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale de aproape două ori. Potrivit Președinției, șefa statului a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament, cu
Pe site-ul Curții Constituționale a fost publicat pe 10 decembrie un comentariu cu privire la pretinsa majorare a salariilor judecătorilor Curții. Reprezentanții instituției au anunțat că judecătorii nu vor comenta informația, întrucât îi împiedică „obligația de rezervă și de prudență”. „Cu privire la discuțiile existente în societate despre subiectul unei
Deputații PSRM vor ataca la Curtea Constituțională (CC) majorarea salariilor lunare ale judecătorilor CC până la 82 de mii de lei (brut). Anunțul a fost făcut de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Grigore Novac și Petru Burduja, în cadrul unui briefing de presă, din 9 decembrie. Potrivit lui
Premierul țării Natalia Gavrilița susține că majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale este o acțiune justificată și ar fi o garanție a faptului că deciziile luate vor fi în interesul cetățenilor țării și nu a anumitor grupuri, care își promovează interesele. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă
Salariile judecătorilor Curții Constituționale (CC) vor fi majorate de la 44 735 la aproape 82 000 lei. Prevederile au fost incluse în politica bugetar fiscală și în Legea Bugetului. Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice din cadrul Legislativului, a declarat pentru AGORA că judecătorii CC
Ministrul Finanțelor Dumitru Budianschi a acuzat deputații socialiști de populism. Reacția a venit după ce Adela Răilean i-a reproșat că, pentru anul viitor, sunt prevăzute majorări salariale mai mari pentru parlamentari decât pentru pedagogi. Schimbul de replici a avut loc în cadrul ședinței din 25 noiembrie a Legislativului. Deputata socialistă
Pentru anul 2022, valoarea de referinţă pentru întregul sistem de salarizare a bugetarilor a fost majorată cu 100 de lei, ceea se înseamnă o creştere modestă a tuturor salariilor. De asemenea, salariile unor categorii de angajaţi, printre care şoferii şi angajaţii din serviciul de asistenţă psiho-pedagogică vor creşte semnificativ. Ministrul
Guvernul a operat astăzi modificări la Regulamentul privind salarizarea angajaților din instituțiile medico-sanitare publice, încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală. Potrivit noii ajustări, după majorare, salariile vor oscila între 3840 și 9090 lei. Mai exact, specialiștii cu studii superioare vor ridica lunar un salariu de 9090 lei, cei
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că volumul alocațiilor necesare acoperirii deficitului bugetar pentru achitarea salariilor cadrelor didactice din unele instituțiile de învățământ general pentru anul 2021, a fost aprobat prin Legea privind modificarea Legii bugetului de stat. Cabinetul de Miniștri urmează mâine, 3 noiembrie, să aprobe proiectul de Hotărâre
Personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare vor beneficia, începând cu 1 noiembrie 2021, de o majorare cu 57% a salariilor. Proiectul privind modificarea Legii fondurilor obligatorii de asistență medicală a fost adoptat de deputați, în lectura a doua, în cadrul ședinței Parlamentului din 14 octombrie. Astfel, muncitorii necalificați vor beneficia