Republica Moldova și Marea Britanie au semnat un acord privind serviciile aeriene. Documentul a fost semnat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu și secretarul britanic pentru transport, Mark Harper luni, 22 ianuarie, la Londra, anunță Ambasada Marii Britanii la Chișinău. Potrivit sursei citate, acordul reprezintă
Compania aeriană germană Lufthansa revine în Chișinău. Anunțul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu, care a precizat că, din aprilie, vor fi operate patru zboruri, iar din mai – cinci zboruri săptămânale spre Frankfurt. Potrivit lui Spînu, din 29 aprilie, compania Lufthansa va opera
Începând cu 20 decembrie și până la data de 29 martie 2024, primăriile pot depune dosarele la Concursul de proiecte de dezvoltare locală pentru o nouă ediție a Programului Național „Satul European”. Într-o conferință de presă, ministrul Andrei Spînu a făcut o retrospectivă a proiectelor realizate în perioada 2022-2023, în
Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Codul Urbanismului și Construcțiilor (CUC). Acesta va reglementa toate ariile conexe domeniului – de la amenajarea teritoriului, autorizarea și executarea lucrărilor de proiectare și construcție, până la controlul calității lucrărilor. Potrivit Guvernului, noul Cod vine să soluționeze mai multe probleme
Republica Moldova și România își consolidează eforturile pentru a fortifica sistemele de transport național. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a semnat, la București, împreună cu omologul său român, Sorin Grindeanu, două memorandumuri în acest sens. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Infrastructurii de la Chișinău, primul Memorandum de înțelegere stabilește bazele
Wizz Air a anunțat despre optimizarea rețelei de zbor în România. Compania a declarat că închide baza de operare de la Suceava. Compania aeriană va opera în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra, Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund și Memmingen. Zborurile spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi,
Zborurile de la Chișinău spre capitala României, București, ar putea deveni mai accesibile. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că va analiza în timpul apropiat, împreună cu autoritățile române, posibilitățile de reducere a prețurilor la bilete, pe care le-a catalogat ca fiind „exagerat” de scumpe. Între timp, Spînu
Cele două explozii de la o stație de gaz petrolier lichefiat din România au pus în alertă autoritățile de la Chișinău. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, a anunțat că Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică va verifica benzinăriile din Republica Moldova, iar în cazul depistărilor unor nereguli, acestea vor fi sancționate dur,
Prim-ministrul Dorin Recean le cere noilor miniștri din garnitura guvernamentală – Andrei Spînu, Dan Perciun și Adrian Efros – să prezinte public, în următoarele zece zile, prioritățile ministerelor la conducerea cărora au venit acum două zile și modul în care acestea vor fi realizate. Solicitarea a fost făcută în debutul
Dan Perciun, Andrei Spînu și Adrian Efros sunt noii miniștri desemnați în Guvernul Recean. Cei trei, pe 17 iulie, vor depune jurământul de investire în prezența președintei Republicii Moldova Maia Sandu și a prim-ministrului Dorin Recean. Numele noilor miniștri au fost comunicate de purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.