Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a prezentat pe 16 februarie o inițiativă de reformare a sectorului transportului public. Pentru Programul „Transport Modern”, Guvernul analizează inclusiv posibilitatea de oferire a creditelor preferențiale și de reducere a taxelor la importul autobuzelor și microbuzelor noi. Acesta a menționat că
Tariful pentru rutele între diferite raioane va crește cu 10 bani, iar cele din interiorul raioanelor – cu până la 20 de bani. Suplimentar, autoritățile locale vor avea dreptul să stabilească alte tarife, pentru cursele între localități mai îndepărtate. Informația a fost confirmată, pe 16 februarie, de către vicepremierul Andrei
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu afirmă că podul care va lega localitatea Ungheni din România de localitatea Ungheni din Republica Moldova va finalizat în aproximativ 3 ani. Declarații în acest sens au fost făcute pe 11 februarie, în cadrul emisiunii „Tema Zilei” de la TVR Moldova. Spînu a
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că în perioada grevei transportatorilor, oamenii au avut cu ce se deplasa datorită mai multor administrații publice locale care au găsit soluții. Oficialul a declarat în cadrul unei conferințe de presă, din 9 februarie, că această acțiune este „absolut nejustificată” și a
Vicepremierul Andrei Spînu a comentat declarația critică făcută în ajun de conducerea „Gazpromului”, cu privire la efectuarea unui audit al datoriei „Moldovagaz”. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale acuză concernul rus că, de fapt, ar fi convocat unilateral o ședință a Consiliului de Observatori. „Partea moldovenească înseamnă acționarul minoritar Republica Moldova.
Bașcanul Găgăuziei Irina Vlah și-a exprimat nemulțumirea față de felul cum au fost distribuite mijloacele din Fondul rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2022, în valoare de 1,48 miliarde lei. În cadrul ședinței din 26 ianuarie, ea a acuzat-o pe prim-ministrul Natalia Gavrilița că ar avea o abordare nedreaptă
Până pe 25 ianuarie, 51 de consumatori finali din R. Moldova au depus cereri prin care solicită să fie scutiți de compensații la facturile pentru gaz. Informația a fost confirmată de către președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz. Vadim Ceban a precizat că și el se numără printre cei care
Deputații fracțiunii Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) cer Procuraturii Generale să verifice dacă ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul legal în procesul de negociere a contractului de achiziție a gazului natural. În replică, oficialul le-a recomandat parlamentarilor să facă la rândul
Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a semnat pe 24 ianuarie contractul de executare a lucrărilor pentru primul punct de subtraversare a râului Prut în regiunea localității Măcărești. Acesta va permite interconectarea apeductului ApaVital Iași cu raioanele Glodeni, Fălești, Ungheni și Hâncești. „Vin de la Iași. Proiectul
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a anunțat că Moldovagaz a transferat concernului rus Gazprom avansul integral pentru luna ianuarie. Spînu dă asigurări cetățenilor că vom trece peste criza energetică și amintește că „primăvara e aproape”. „Stimați cetățeni, trecem printr-o criză energetică (a gazelor) care nu este generată de