SUA

Președintele României, Klaus Iohannis, a spus că este deschis să discute trimiterea sistemelor de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, care se confruntă cu invazia rusă. Precizarea a fost făcută în cadrul unor de declarații de presă din 7 mai, la Washington, după o întâlnire cu președintele SUA, Joe Biden. Liderul

Începând cu 9 mai, în Republica Moldova va avea loc un exercițiu condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii (SUA) în Europa și Africa. La exercițiu vor participa peste 400 de militari moldoveni dar și militari din SUA. Vor fi implicate inclusiv două aeronave militare C-130 Hercules din cadrul comandamentului

Percheziții în sudul Republicii Moldova. Au fost ridicate inclusiv ștampile ale autorităților din România și SUA. Patru bărbați au fost reținuți și au statut de învinuiți. S-a întâmplat după ce a fost deconspirată o schemă de organizare a migrației ilegale a turcilor – în 9 state, printre care Moldova, România

Președintele american Joe Biden a promulgat miercuri, 24 aprilie, legea privind securitatea națională care prevede alocarea unui nou pachet de asistență militară Ucrainei, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Liderul de la Casa Albă a precizat că Washingtonul va trimite echipament militar Kievului în „câteva ore”, scrie publicația

Statele Unite ale Americii (SUA) și țările din Uniunea Europeană (UE) pregătesc noi sancțiuni pentru cei care încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, într-un interviu pentru NewsMaker. Ministrul de Externe a dat asigurări că autoritățile nu vor

Președinta Maia Sandu a declarat că ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina este crucial și va spori securitatea regională. Ministrul Afacerilor Externe Mihai Poșpoi a spus că pachetul este o dovadă a angajamentului SUA față de victoria Ucrainei. Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Radu

Camera Reprezentanţilor din SUA a probat un pachet de ajutor de aproximativ 61 miliarde de dolari pentru Ucraina. 311 congresmeni au votat în sprijinul proiectului de lege, 112 au votat împotrivă. Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a mulțumit congresmenilor și a numit pachetul „foarte semnificativ”. În SUA a fost aprobat un

Ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi a avut pe 19 aprilie, la Washington, o întrevedere cu subsecretarul pentru terorism și informații financiare din cadrul Departamentului de Trezorerie al SUA Brian Nelson. Oficialii au discutat despre impunerea sancțiunilor împotriva persoanelor care să destabilizeze situația din Republica Moldova, anunță ministerul de Externe într-un

Parteneriatul militar dintre Republica Moldova și Carolina de Nord, inițiat în anul 1996, a fost desemnat de Garda Națională a Armatei SUA drept „Parteneriatul Anului”. Anunțul a fost făcut de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova, pe 19 aprilie. Potrivit diplomației SUA, premiul i-a fost acordat generalului-maior Todd Hunt,

Statele Unite ale Americii (SUA) au întrebări cu privire la alegerile care au adus-o pe Evghenia Guțul în funcția de bașcan al Găgăuziei. Precizările au fost făcute de secretarul adjunct pentru Europa de Est în Departamentul de Stat al SUA, Christopher Smith, într-un interviu pentru NewsMaker. Oficialul din Departamentul american

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x