UE

Comisia Europeană analizează posibilitatea aprobării de urgenţă a vaccinurilor pentru Covid-19, ca alternativă mai rapidă la autorizarea de comercializare condiţionată utilizată până în prezent, transmite Reuters, citat de g4media.ro. Măsura ar marca o schimbare mare de abordare a aprobării vaccinurilor, pentru că ar implica o procedură considerată periculoasă de UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, în valoare de 15 milioane de euro, privind „Contractul de Reziliență Covid-19 pentru Republica Moldova”. Șefa statului a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul continuu acordat Republicii Moldova și cetățenilor noștri. „În urma semnării acestui

Republica Moldova inițiază negocierile în vederea semnării Acordului de finanțare între Republica Moldova și Comisia Europeană privind asistența financiară din partea Uniunii Europene destinată pentru atenuarea efectelor pandemiei. Un decret în acest sens a fost semnat pe 17 februarie de președinta țării, Maia Sandu. „Astăzi, ca urmare a discuțiilor avute

Comisarul european pentru comerț intern Thierry Breton a declarat că Uniunea Europeană și-a pus drept scop să vaccineze toți doritorii din cadrul comunității, până în toamnă, scrie „Европейская правда” pe 15 februarie. „Scopul este clar: vaccinarea tutuor din UE, care își doresc acest lucru, până la sfârșitul verii”, a declarat

Uniunea Europeană și Biroul Regional al Organizației Mondială a Sănătății (OMS) pentru Europa vor lucra împreună pentru a sprijini livrarea și distribuirea vaccinurilor împotriva COVID-19 și organizarea procesului de vaccinare în Republica Moldova. Potrivit unui comunicat al ministerului Sănătății, proiectul finanțat de Uniunea Europeană și implementat de OMS va acoperi

Un moldovean a găsit pe o stradă din orașul Trier, Germania, un permis de conducere moldovenesc. După ce l-a luat de jos, a făcut o postare pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Incidentul a fost înregistrat pe 9 februarie în punctul de trecere Sculeni.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut pe 6 februarie, împreună cu echipa de consilieri de la președinție, o ședință de lucru cu participarea Înalților Consilieri UE care activează în Republica Moldova, în frunte cu Ambasadorul Uniunii Europene, Peter Michalko. Cele două echipe au făcut un schimb de păreri despre

UE ar putea bloca livrarea vaccinelor anti-COVID în Irlanda de Nord. Avertizarea a provocat critici aprinse atât la Londra, cât și la Belfast și Dublin, informează Euronews. Comisia Europeană a anunțat că, deocamdată, nu va recurge la această decizie, însă va monitoriza cu strictețe respectarea contractelor privind livrarea vaccinurilor în

În cadrul întrevederilor sale cu conducerea UE de la Bruxelles, președinta Maia Sandu s-a asigurat că aceștia sunt la curent cu evenimentele de la Chișinău și înțeleg ce interese stau la baza deciziilor guvernului lui Ion Chicu și a legilor aprobate de deputații PSRM și Șor în decembrie 2020. Sandu,

Maia Sandu a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European. Despre aceasta președintele a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook, unde a scris că speră ca dialogul pe care l-au avut și aprofundarea cooperării să aducă pe viitor beneficii reale pentru cetățenii țării noastre. „Astăzi am avut o

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x