UE

Unul dintre dezavantajele aderării Republicii Moldova la UE este o accesibilitate mai mare pentru specialiștii moldoveni spre țările-membre mai bogate ale blocului comunitar, ceea ce ar putea duce la migrarea acestora. În același timp, beneficiile economice ale integrării europene pentru țara noastră depășesc cu mult orice dezavantaje. Opinia a fost

Cetățenii țărilor Uniunii Europene pot alege pe 9 iunie deputații în Parlamentul European. Ministerul român al Afacerilor Externe a deschis 52 de secții de votare în Republica Moldova. Menționăm, doar deținătorii de pașapoarte românești vor putea vota la aceste secții. La Chișinău au fost deschise 13 secții de vot, la

Comisia Europeană (CE) a transmis, pe 7 iunie, ambasadorilor țărilor-membre UE de la Bruxelles că Republica Moldova a îndeplinit ultimele trei recomandări ale CE. Informația a fost confirmată de vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a precizat că următorul pas este adoptarea cadrului de negocieri. „Astăzi, în raportul Comisiei

Comisia Europeană astăzi, pe 7 iunie, va recomanda începerea negocierilor cu Ucraina și Republica Moldova privind aderarea la Uniunea Europeană, scrie publicația britanică Financial Times. Se menționează că, pe 7 iunie, Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor cu Moldova și Ucraina pentru aderarea la Uniunea Europeană în această lună. Publicația

Prima zi de vară în capitală a fost marcată de „Marșul tinerilor pentru o Moldovă Europeană”, care a fost organizat la inițiativa partidului de guvernământ PAS. Sute de persoane, printre care deputații PAS Eugeniu Sinchevici și Radu Marian și europarlamentarul Siegfried Mureșan, au mers pe străzile Chișinăului scandând în cor

Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat că în Republica Moldova, la fel ca în SUA, UE, Țările Baltice, Ucraina și Georgia, ar avea loc cazuri de trimitere la închisoare a jurnaliștilor care critică autoritățile. Referindu-se la jurnaliștii belaruși care au fost întemnițați, Lukașenko a menționat că aceștia „nu au fost

Pe 1 iunie, la Chișinău, va avea loc un marș al tinerilor care susțin parcursul european al Republicii Moldova. Acțiunea a fost anunțată de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Eugeniu Sinchevici. Parlamentarul a spus că la marș și-au anunțat prezența deja 13 organizații. Totodată a chemat și alți tineri

Cetățenii Republicii Moldova care sunt împotriva Uniunii Europene, dar susțin Federația Rusă trebuie să înțeleagă că această țară înseamnă război. Declarația a fost făcută de ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Șevcenko, în timpul ceremoniei de semnare a Pactului pentru Europa, care a avut loc pe 26 mai la Chișinău.

Un cetățean român a fost arestat preventiv, fiind acuzat de trădare în favoarea Rusiei. Se întâmplă după ce, în 2022, a supravegheat obiective militare românești sau NATO din Tulcea și a oferit Ambasadei Rusiei la București informații cu caracter militar și fotografii cu tehnică de luptă. Precizările au fost făcute

15 partide politice proeuropene, inclusiv partidul de guvernare, vor semna un acord intitulat „Pactul Pentru Europa”. Informația a fost confirmată pentru NM de mai multe surse. Liderul Platformei DA, Dinu Plângău, a declarat pentru NM că pactul va fi semnat duminică. Printre semnatari se numără și Mișcarea Alternativa Națională (MAN),

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x