Uniunea Europeană riscă să „importe instabilitate”, dacă își va slăbi regulile privind democrația și lupta anticorupție, pentru a accepta noi membri, precum Republica Moldova, Georgia sau Ucraina, înainte ca aceste țări să finalizeze implementarea reformelor necesare. Declarația a fost făcută de către ministrul de Externe al Danemarcei Lars Løkke Rasmussen,
Uniunea Europeană majorează sprijinul militar pentru Ucraina și partenerii săi. Alte 3,5 miliarde euro ajung în Fondul european pentru pace, destinat pentru finanțarea livrărilor de arme către Ucraina și a misiunilor militare în străinătate. Decizia a fost luată de Consiliul European pe 26 iunie, scrie Radio Svoboda. Consiliul European susține
Chișinăul a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări înaintate de Uniunea Europeană (UE), pe care Republica Moldova trebuie să le realizeze pentru a putea începe negocierile de aderare. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi. Oficialul european declară că țara
Acum un an Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu consideră că este „o etapă care ne-a confirmat că avem sprijinul țărilor europene pentru construirea viitorului nostru în cadrul familiei europene”. Totuși, șefa statului a adăugat că „transformarea Moldovei într-o țară
Uniunea Europeană investește 6,2 miliarde euro în infrastructura de transport durabilă, sigură și eficientă. Din suma totală, 250 de milioane de euro vor fi alocate pentru îmbunătățirea conexiunilor transfrontaliere între Ucraina, Moldova și vecinii celor două țări din UE, România, Ungaria, Slovacia și Polonia. Comisia Europeană anunță că a selectat,
Uniunea Europeană a luat act de declararea Partidului „ȘOR” drept neconstiuțional și consideră că Înalta Curte a Moldovei era în drept să ia o astfel de decizie. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al UE pentru politică externă, Peter Stano, într-un comentariu solicitat de agenția rusă pro-Kremlin RIA
Companiile franceze de renume mondial Eco Delta, Qair, Lagardère Travel Retail și Alstom sunt interesate să investească în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe Nicu Popescu în urma discuțiilor cu reprezentanții întreprinderilor respective, care au avut loc în marja vizitei sale la Paris. Diplomația economică reprezintă
Republica Moldova și-a redus, de la începutul anului, exporturile către țările Uniunii Europene, majorând exporturile către CSI. Chiar și așa, piața din UE rămâne principala destinație a produselor autohtone, anunță Biroul Național de Statistică (BNS). Potrivit sursei, în primele patru luni ale anului (ianuarie-aprilie), Moldova a exportat în întreaga lume
Pe 20 iunie ministrul Vladimir Bolea va avea la Bruxelles o întrevedere cu comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru a-l convinge de impactul negativ al războiului din Ucraina asupra sectorului agrar din Republica Moldova. Vicepremierul Vladimir Bolea a spus că va cere structurilor europene ajutor financiar, iar banii
Războiul hibrid a început în Republica Moldova acum mai bine de 30 de ani, odată cu independența, însă s-a amplificat odată cu obținerea statutului de țară candidat la aderarea la UE și începerea războiului din Ucraina, susține șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață. Oficialul declară că scopul