Senatul României a adoptat pe 23 octombrie propunerea legislativă prin care se înfiinţează Institutul pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană (UE), pe perioada negocierilor de aderare, scrie G4Media.ro. Potrivit proiectului, iniţiat de un grup de parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, este vorba de o instituţie administrativă autonomă cu
Președinții și vicepreședinții Adunării Populare a Găgăuziei (APG) intenționează să facă o vizită la ambasada SUA în Moldova pe 27 octombrie, unde va fi prezent și șeful Delegației UE în Moldova, Janis Mazeiks. Acolo, deputații găgăuzi intenționează să vorbească despre dezacordul lor cu proiectul de lege al PAS privind rambursarea
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere, la Zurich, cu moldoveni stabiliți în Elveția. Șefa statului anunță că a discutat cu conaționalii noștri despre obiectivele și rezultatele guvernării, îndemnându-i să susțină democrația la alegerile din toamnă și să investească în Moldova. „Cetățenii noștri doresc rezultate concrete în lupta
Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, consideră că țara noastră ar trebui să se orienteze în procesul de integrare europeană nu după experiența României, ci după cea a statelor mai mici care au aderat la UE. În cadrul ediției din 18 octombrie a emisiunii „Alternativa” de la
Uniunea Europeană oferă 2,7 milioane euro pentru reforma justiției din Moldova, în cadrul proiectului „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”. Proiectul, sprijinit financiar de UE, și implementat de Consiliul Europei, va acorda asistență tehnică în scopul sporirii independenței, profesionalismului și transparenței sectorului judiciar și va sprijini implementarea reformei justiției
Republica Moldova ar putea fi gata să adere la Uniunea Europeană (UE) în câțiva ani, dacă va continua să implementeze reformele necesare în ritm rapid. Anunțul a fost făcut de șeful delegației Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul Siegfried Mureșan, într-un interviu acordat postului public de televiziune, Moldova 1. Întrebat
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care efectuează vizită oficială la Chișinău pentru a analiza progresele înregistrate de autoritățile moldovenești în procesul de declanșare a negocierilor privind aderarea Moldovei la UE, a publicat un mesaj pe o rețea de socializare în care a lăudat pașii întreprinși în acest sens.
Uniunea Europeană va debursa, până la sfârșitul acestui an, alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Banii fac parte din pachetul de asistență a Uniunii Europene de 250 milioane, anunțate anul trecut. Potrivit Președinției, un acord în acest sens urmează a fi semnat joi, 12
Șeful diplomației europene Josep Borrell a spus că Uniunea Europeană este împotriva blocării totale de către Israel a Fâșiei Gaza, relatează BBC News. Oficialul european a declarat că întreruperea energiei electrice și încetarea aprovizionării cu alimente pentru civilii din Gaza sunt contrare dreptului internațional. Potrivit lui Borrell, UE consideră Hamas
În campania electorală pentru alegerile locale din 5 noiembrie, Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) nu va lupta cu forțele politice care susțin cu adevărat eurointegrarea Republicii Moldova, ci doar cu formațiunile pro-Kremlin. Precizarea a fost făcută de liderul PAS Igor Grosu, care este și președinte al Parlamentului, în