Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, consideră că faptul că unii cetățeni ai Republicii Moldovei refuză să vadă ajutorul pe care-l acordă Uniunea Europeană țării noastre se datorează „nostalgiei” față de trecut, adică URSS. Oficialul european a comparat situația cu o primă relație romantică care a fost abuzivă: femeia s-a
Trei sportivi din echipa Republicii Moldova de la Jocurile Olimpice au evoluat pe 27 iulie la competițiile din program. Este vorba despre țintașa Anna Dulce, înotătorul Pavel Alovațki și tenismenul Vladislav Ursu, care nu au reușit să se califice în finala probelor în care au concurat. Anna Dulce În cadrul
În incinta Aeroportului Internațional Chișinău a fost anunțată alertă cu bombă în seara de 27 iulie. Angajații aerogării și pasagerii au fost evacuați, iar procesul de înregistrare – întrerupt. Informațiile au fost confirmate pentru NM de către purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Raisa Novițchi.
Un tânăr de 18 ani care conducea o motocicletă a tamponat trei minori: doi băieți și o fată. Cazul a avut loc în seara de 26 iulie, în satul Lucașeuca, raionul Orhei. Victimele au fost transportate la Spitalul raional Orhei. Din păcate, fata s-a stins din viață în această dimineață.
Consiliul Uniunii Europene, a cărei președinție rotativă este deținută de Ungaria până la sfârșitul anului curent, ar urma să examineze subiectul integrării depline a României în spațiul Schengen în toamnă. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul ungar, Viktor Orban, după o întrevedere cu omologul său român, Marcel Ciolacu, pe 26
Gafă jenantă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. În timpul prezentării sportivilor Coreea de Sud, moderatorii a numit această țară „Coreea de Nord”. După incident, ministra adjunctă a Sportului a Coreei de Sud, Jang Mi-ran, a solicitat o întrevedere cu șeful Comitetului Internațional Olimpic (CIO). În
Republica Moldova și Austria vor colabora în domeniul culturii. Cele două țări intenționează să dezvolte proiecte în mai multe sectoare ale culturii: de la muzică și film până la modă și design. Un memorandum de înțelegere care prevede acest lucru a fost semnat în data de 26 iulie, în orașul
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, pe 27 iulie, la Paris, cu carabinierii din Republica Moldova care sunt implicați în asigurarea ordinii publice în timpul Jocurilor Olimpice și Paralimpice. S-a întâmplat în marja vizitei șefei statului în capitala Franței, unde a participat la ceremonia de deschidere a Olimpiadei. „Carabinierii noștri, alături
Rubrica săptămânală „Săptămâna 112” este din nou pe NewsMaker. În această ediție, evenimentele de rezonanță ale săptămânii: Un fost polițist a fost condamnat pentru tratament inuman în raport cu adolescenții: amendă și interdicție la funcții publice. Un sudor din Chișinău riscă până la trei ani de închisoare pentru pornografie infantilă:
Vremea va fi caniculară în acest weekend, pe 27 și 28 iulie, în Republica Moldova. Temperatura aerului va atinge valori de până la 36°C. Iar ploi nu se prevăd în nicio regiune a țării. Informațiile au fost confirmate de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În raioanele de nord se așteaptă +33°C