Zalina Marghieva

La distanță de mai bine de 10 ani, atleta Zalina Marghieva a vorbit despre situația în care s-a pomenit în 2013, atunci când a aflat că este suspendată doi ani pentru dopaj. Sportiva a spus că nu a consumat substanțele interzise, dar a ales să „accepte pedeapsa” Agenției Mondiale Antidoping.

Atleta Zalina Marghieva a criticat Federația de atletism din Republica Moldova. Se întâmplă la aproape o lună distanță după ce și fratele ei, Serghei Marghiev, s-a plâns pe activitatea federației. Atleta, ca și fratele ei, a spus că federația i-a lipsit de pregătire sportivă și că de vină ar fi

Atleta din Republica Moldova, Zalina Marghieva, s-a declarat „întristată” după ce a ratat calificarea în finala Jocurilor Olimpice de la Paris. De asemenea, sportiva a anunțat că în viitorul apropiat va relata despre cum a decurs pregătirea sa pentru Olimpiadă, pentru „a deschide toate cărțile”. Precizările au fost făcute într-un

Zalina Marghieva a participat, pe 4 august, la proba de aruncare a ciocanului în cadrul Jocurilor Olimpice (JO) de la Paris. Din păcate, atleta, care reprezintă Republica Moldova, nu a reușit să înregistreze un rezultat suficient pentru calificarea în finală. Zalina Marghieva a evoluat în grupa B a probei de

Atleta Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, care se vor desfășura în această vară. Sportiva a reușit această performanță cu ocazia Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria, unde s-a clasat pe locul I, informează Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Zalina Marghieva a înregistrat rezultatul de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x