mec.gov.md

„Moldova nu are puterea de a demonstra ceva”. Atleta Zalina Marghieva, despre cazul de dopaj în 2013 și de ce a ales să „accepte pedeapsa”

La distanță de mai bine de 10 ani, atleta Zalina Marghieva a vorbit despre situația în care s-a pomenit în 2013, atunci când a aflat că este suspendată doi ani pentru dopaj. Sportiva a spus că nu a consumat substanțele interzise, dar a ales să „accepte pedeapsa” Agenției Mondiale Antidoping. „Trebuie să înțelegem că este vorba de o organizație internațională, iar Moldova nu are puterea de a demonstra ceva”, a declarat sportiva. Totuși, atleta a rămas cu mai multe întrebări cu privire la probele prelevate în 2009 și rezultatul venit abia în 2013. 

La Interviuri fără protocol, sportiva Zalina Marghieva a spus ce s-a întâmplat în 2013 și cum a aflat că în organismul ei au fost găsite două substanțe interzise.

„În 2013, înainte de campionatul mondial în Moscova mi-a venit o scrisoare că au găsit două substanțe în proba mea de urină pentru anul 2009. Vreau să specific, nu era vorba despre anul 2013, dar au găsit în proba din anul 2009”, a comunicat sportiva.

Întrebată cum s-a întâmplat că această probă a fost prelevată în 2009 și rezultatul a venit în 2013, Marghieva a răspuns: „Deci, rezultatul a fost și în 2009. Se primește că proba „A” se colectează și odată ce arată negativ, automat această probă – deci substanța care nu a fost folosită – se distruge și rămâne proba „B” doar în cazul în care arată pozitiv și tu vrei să mai faci o expertiză într-un alt laborator sau vrei să fii prezent și față de tine să se facă expertiza. În cazul meu, în 2013, îmi vine o scrisoare unde mi se spune că proba mea „A” a fost deschisă timp de patru ani, din 2009 până în 2013 a fost deschisă. Adică odată ce a fost verificată, a arătat negativ, după care nu știu ce au făcut ei cu proba asta că ea a fost deschisă până în 2013. În 2013 ei, iarăși, o verifică și mă întreabă pe mine dacă eu sunt gata și sunt de acord să se deschidă proba „B”. Logic, era încălcare gravă a procedurii, pentru că eu personal nu știu unde a fost păstrată această probă. Ea nu trebuia să fie păstrată, ea trebuia să fie distrusă. (…) Deci, în 2009 ea arată negativ, nu se găsesc aceste substanțe și în 2013 apar din senin două substanțe de care eu aud prima dată”.

„Eu am înțeles că situația e gravă, era un șoc pentru mine. Noi eram în cantonament în Slovacia, pentru că ne pregăteam înainte de campionatul mondial”, a relatat sportiva.

Potrivit ei, în 2013, pentru a deschide proba „B” „trebuia să plătești o sumă anumită”.

„Și pentru a fi încrezut trebuie să ai în spatele tău federația care o să te susțină și o să fie cu tine, pentru că procedura durează foarte mult. Dacă ești sigur absolut în nevinovăția ta, mergi mai departe în judecată dar asta este costisitor. (…) În 2013, noi înțelegeam că adevăr nu o să găsim. De aceea, eu nici nu am luptat. Noi am venit, am scris o explicație, am încercat să le explicăm că în cazul nostru este foarte complicat să-ți cumperi suplimente de la o companie sigură pentru că nu le avem în țară. Sunt nevoită să le dau comandă din internet. (…) Până în final, am primit doar un răspuns, deci este o frază ca pentru toți sportivii: tot ce nimerește în organismul sportivului este din vina sportivului și responsabilitatea lui”, a comunicat ea cu referire la răspunsul Agenției Mondiale Antidoping.

„Odată ce au găsit substanțele acestea înseamnă că eu sunt vinovată și eu trebuie să accept pedeapsa. Eu am acceptat această pedeapsă. (…) Pentru că până într-un final trebuie să înțelegem că este vorba de o organizație internațională, iar Moldova nu are puterea de a demonstra ceva. (…) Eu am înțeles că nu are rost să lupt și e mult mai ușor pentru mine să accept acești doi ani”, a adăugat ea.

Marghieva a spus că dacă nu accepta pedeapsa risca „costuri mari” și a dat exemplul unui campion olimpic din Belarus care a avut nevoie de doi ani ca să își demonstreze nevinovăția: „În cazul lui, federația a fost în spate, au fost sponsori, au fost organizații care l-au susținut și încă a intrat și în datorii. (…) Trebuia să acopere cheltuielile de judecată, de avocat”.

Întrebată dacă are o explicație, cum au ajuns substanțele interzise în organismul ei, sportiva a răspuns: „Eu, familia mea… noi știm că eu nu am consumat aceste substanțe. Acesta este adevărul meu, eu cu el trăiesc, de aceasta nu îmi este rușine de absolut nimic ce a fost în cariera mea sportivă. (…) Eu nu știu ce a fost de fapt cu proba mea din anul 2009 până în anul 2013. Nimeni nu poate să-mi explice, de ce ea a fost păstrată, deschisă și unde a fost dusă”.

***

În octombrie 2013 s-a aflat că Zalina Marghieva a fost descalificată pentru o perioadă de doi ani din sport pentru dopaj.

În august curent, atleta Zalina Marghieva a criticat Federația de atletism din Republica Moldova. Se întâmpla la aproape o lună distanță după ce și fratele ei, Serghei Marghiev, s-a plâns pe activitatea federației. Atleta, ca și fratele ei, a spus că federația i-a lipsit de pregătire sportivă și că de vină ar fi fost lipsa banilor. Pe 15 august, atleta ar fi primit un mesaj de la secretarul general al federației. Ea l-a calificat drept „intimidare” și „încercări” de a-i „închide gura”. Mesajul conținea un link cu un material din 2013, când președintele federației de atletism făcea „prima declarație după descalificarea scandaloasă a Zalinei Margieva, care a fost prinsă dopată”. Detalii AICI


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Foto: Andrei Cotorobai

Ziua Independenței, organizată cu circa 10 mln de lei și fără licitație publică: investigație RISE Moldova

Guvernul a alocat în acest an aproape 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, în pofida apelurilor publice ale premierului Vasile Tofan privind reducerea cheltuielilor bugetare. Asta arată o investigație a publicației Rise Moldova.

La ședința Guvernului din 29 iulie, prim-ministrul Vasile Tofan declara că sărbătorirea Zilei Independenței și a Zilei Limbii Române ar trebui organizată „cu mult suflet și inimă, dar nu neapărat cu tare mulți bani”, în contextul deficitului bugetar cu care se confruntă statul.

Totuși, a doua zi, Ministerul Culturii a modificat planul anual de achiziții și a majorat bugetul destinat Zilei Independenței de la 500 000 de lei la 10 milioane de lei. Potrivit investigației statul a cheltuit în final 9,86 milioane de lei pentru evenimentul din 27 august, cea mai mare sumă alocată până acum pentru această sărbătoare desfășurată într-o singură zi.

Ministerul Culturii susține că suma inițială de 500 000 de lei a fost estimată înainte de aprobarea Programului național „Independența care ne unește. Moldova-35”. După adoptarea programului, instituției i-au revenit responsabilități suplimentare privind organizarea manifestărilor festive, ceea ce a determinat revizuirea bugetului.

Contractul pentru organizarea evenimentului a fost atribuit Instituției Publice „Moldova-Concert” prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, fără organizarea unei licitații publice. Ministerul a invocat drept argumente particularitățile tehnice și artistice ale serviciilor, precum și necesitatea organizării evenimentului „în regim de maximă urgență”.

Experta în achiziții publice Diana Enachi consideră însă că justificările autorităților nu sunt întemeiate. Potrivit acesteia, invocarea urgenței pentru un eveniment organizat anual la aceeași dată indică probleme de planificare și nu reprezintă un temei legal suficient pentru evitarea unei proceduri competitive.

Ministerul a clacat la capitolul planificare și transparență, iar aplicarea NFP pentru achiziția acestor servicii nu este susținută de cadrul legal”, a declarat experta.

Investigația mai arată că lucrările de instalare a scenei și anunțarea artiștilor au început înainte ca Ministerul Culturii să atribuie oficial contractul. Ordinul de atribuire a fost semnat pe 25 august, cu doar două zile înainte de eveniment.

RISE Moldova a solicitat Ministerului Culturii documentele aferente procedurii de achiziție, inclusiv contractul, oferta financiară și devizul detaliat al cheltuielilor. Instituția nu a transmis documentele solicitate și a indicat că acestea ar fi disponibile în Registrul Buletinelor Achizițiilor Publice. Jurnaliștii afirmă însă că nu au identificat documentele respective și nu au primit clarificări suplimentare până la publicarea investigației.

În ultimii ani, costurile organizării Zilei Independenței au crescut semnificativ. Dacă în 2023 au fost cheltuite aproximativ 4,6 milioane de lei, în 2024 suma a ajuns la aproape 10 milioane de lei pentru un program desfășurat pe parcursul a trei zile. În 2025, cheltuielile au fost de circa 5,9 milioane de lei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: