Andrei Mardari / NewsMaker

Timp de 8 ani, peste 260 de mii de moldoveni au părăsit Moldova. Topul raioanelor care au pierdut cei mai mulți locuitori

Timp de opt ani, peste 260 de mii de moldoveni au părăsit Republica Moldova, anunță Biroul Național de Statistică (BNS). Potrivit sursei, scăderea populației a fost mai pronunțată în mediul rural. În topul localităților care au pierdut cei mai mulți locuitori în perioada 2014-2022 se numără raioanele din centrul țării, inclusiv municipiul Chișinău.

Potrivit sursei citate, în anii analizați se atestă o creștere considerabilă a migrației în mediul rural, de la 7,7 mii persoane în anul 2014 până la 22,5 mii persoane în anul 2019, valoarea maximă fiind înregistrată în anul 2017, ajungând la o migrație netă negativă de 29,7 mii persoane.

BNS anunță că tendințele de depopulare sunt tipice pentru toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul II. Cele mai mari pierderi în numărul populației s-au înregistrat în raioanele: Cimișlia (cu -22%), Cantemir (cu -20%), Călărași, Telenești ți Hâncești ( câte -19%), Briceni și Nisporeni (circa -18%).

Lider al migrației nete internaționale negative este municipiul Chișinău (-2,6  mii persoane), urmat de câteva raioane din regiunea centru: Orhei (-0,5 mii persoane), Ungheni, Anenii Noi și Ialoveni (-0,4 mii persoane). Între timp, raioanele din regiunea nord: Soroca, Ocnița (0,3 mii persoane), Râșcani (0,2 mii persoane) și Drochia (0,1 mii persoane) au înregistrat o migrație netă pozitivă.

În perioada anilor 2014-2022 se înregistrează și o valoare crescută a migrației interne, caracteristică pentru majoritatea raioanelor, anunță Biroul Național de Statistică. Din topul raioanelor care își pierd populație în urma migrației interne fac parte raioanele: Hâncești (-0,6 mii persoane), Ștefan Vodă, Fălești, Telenești, Florești și Ungheni (-0,6 mii persoane). Pe de altă parte, urmare a acestui fenomen, crește numărul populației în municipiul Chișinău, unde s-au stabilit alte peste 12 mii persoane, precum și în municipiul Bălți, unde au ales să locuiască alte 7 mii moldoveni

Potrivit BNS, de la începutul anului 2014, populația cu reședința obișnuită a Republicii Moldova se află în continuă descreștere, atingând 2 603,8 mii locuitori la începutul anului 2022, din care 1 102,5 mii persoane, or 42,3%, constituie populația urbană şi 1 501,3 mii sau 57,7% persoane – cea rurală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

30 de ani de la aderarea R. Moldova la Consiliul Europei. Popșoi: „A fost un pilon esențial al progresului nostru” (VIDEO)

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a transmis pe 13 iulie un mesaj cu ocazia împlinirii a trei decenii de la aderarea Republicii Moldova la Consiliului Europei. Diplomatul a menționat că Consiliul Europei a fost un „pilon esențial” al progresului Republicii Moldova și și-a exprimat convingerea că parteneriatul din acestea va continua să fie unul solid.

Pe 13 iulie 1995, Republica Moldova făcea un pas esențial pe calea democrației, a statului de drept, a respectului pentru drepturile omului, integrându-se într-o familie de valori care ne-a inspirat și sprijinit constant în procesul de consolidare instituțională și transformare democratică. Trei decenii mai târziu, putem spune cu certitudine că parteneriatul cu Consiliul Europei a fost un pilon esențial al progresului nostru. Grație cooperării strânse și susținute, am reușit să avansăm reforme importante în justiție, combaterea corupției, protecția drepturilor omului, libertatea presei și guvernarea democratică. (…) Privim înainte cu încredere, convinși că acest parteneriat va continua să fie solid, constructiv și orientat spre viitorul european al țării noastre”, a transmis ministrul de Externe.

De asemenea, Mihai Popșoi a mulțumit, în numele Guvernului Republicii Moldova, Consiliului Europei pentru solidaritate, expertiză și sprijin „constant” acordat în acești 30 de ani.

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională, care a fost creată la 5 mai 1949. Consiliul Europei reunește 46 de state membre și o serie de state cu statut de observator (SUA, Mexic, Israel, Canada, Vatican, Japonia).

Acesta are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de Adunarea Parlamentară, alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de Comitetul Miniștrilor, alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al Consiliului Europei.

Republica Moldova a deținut pentru prima dată președinția Comitetului de Miniștri în perioada mai-noiembrie 2003. Atunci țara noastră a devenit prima țară din spațiul CSI care a deținut această poziție. O a doua președinție este programată pentru noiembrie 2025 – mai 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: