Максим Андреев, NewsMaker

Tiraspolul vrea desfășurarea referendumului privind aderarea la UE și pe teritoriul regiunii: „Am așteptat cu răbdare”

Tiraspolul vrea organizarea referendumului privind aderarea Republicii Moldovei la Uniunea Europeană și pe teritoriul regiunii transnistrene. Potrivit Tiraspolului, Chișinăul a „ignorat poziția poporului transnistrean, fără măcar a încerca să propună deschiderea secțiilor de votare pe teritoriul Transnistriei”. „Pentru a obține opinia reală a tuturor transnistrenilor considerăm că este foarte posibil de a organiza referendumul privind atitudinea față de Uniunea Europeană pe teritoriul nostru”, a comunicat așa-zisul „minister de externe” de la Tiraspol. NewsMaker a solicitat un comentariu în acest sens de la reprezentanții Biroului politici de reintegrare și Comisiei Electorale Centrale. 

„Am așteptat cu răbdare și am analizat cu atenție procesele de pregătire pentru aceste plebiscit, sperând că vocea cetățenilor care locuiesc în Transnistria va fi de asemenea importantă. (…) Totuși, după cum vedem, Moldova în toți acești ani acționează într-un mod standard. (…) Pe parcursul anului trecut, partea moldovenească nu a făcut nici un efort pentru a iniția un dialog pe tema referendumului. Este evident că Chișinăul nu are nevoie de cetățenii noștri, nu îi este interesantă părerea lor”, a comunicat așa-zisul „minister de externe” de la Tiraspol pe 11 octombrie.

Prin urmare, reprezentanții Tiraspolului au declarat: „Remarcăm că pentru a obține opinia reală a tuturor transnistrenilor considerăm că este foarte posibil de a organiza referendumul privind atitudinea față de Uniunea Europeană pe teritoriul nostru”.

Probabilitatea organizării unui referendum, a menționat Tiraspolul, este motivată „de planurile Moldovei vecine de a ignora poziția poporului transnistrean, fără măcar a încerca să propună deschiderea secțiilor de votare pe teritoriul Transnistriei”.

„Desigur, acest eveniment poate fi organizat pe baza unor acorduri între părți, cu participarea observatorilor, inclusiv internaționali, și cu dorința comunității mondiale de a ține cont de opinia populației din Transnistria”, a adăugat Tiraspolul. 

NewsMaker a solicitat un comentariu de la reprezentanții Biroului politici de reintegrare și Comisiei Electorale Centrale.

Actualizări: Biroul politici de reintegrare a declarat toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv cei din regiunea transnistreană, sunt așteptați la scrutinul electoral, însă secțiile de votare vor fi deschise doar în localități aflate sub controlul autorităților constituționale. Detalii AICI.

Comisia Electorală Centrală a declarat că „la constituirea secțiilor de votare se iau în considerare, complementar, și informațiile sau propunerile entităților responsabile de realizarea politicii de reintegrare și securitate, care, la elaborarea propunerilor menționate, țin cont de organizarea administrativ-teritorială, de specificul căilor de acces și comunicare, de asigurarea accesului alegătorilor la procesul electoral și la organele electorale respective”. Comisia a mai spus că „preocuparea instituției electorale este să organizeze aceste scrutine în conformitate cu prevederile legale și să asigure condiții pentru participarea la alegeri a tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de locul aflării lor”. Detalii AICI.

***

Pe 20 octombrie, în Republica Moldova, vor avea loc alegeri prezidențiale și referendumul constituțional privind aderarea țării la Uniunea Europeană. Funcționarii electorali vor înmâna alegătorului două buletine de vot iar acesta va decide „prin semnătură, dacă participă la ambele procese electorale sau nu”. Detalii AICI.

Autoritățile vor deschide 30 de secții de votare pentru locuitorii din regiunea transnistreană ce dețin acte de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova și au drept de vot. Secțiile vor fi deschise în 21 de localități din perimetrul Zonei de Securitate, precum și în municipiul Chișinău. Distribuirea teritorială pe raioane a secțiilor de votare este următoarea: Anenii Noi – 8; Căușeni – 6; Dubăsari – 6; Florești – 3; Rezina – 3; mun.Chișinău – 2; Criuleni – 1 și Ștefan Vodă – 1.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

A început comasarea celor 12 întreprinderi din subordinea Moldovagaz. Junghietu: Distribuția ne costă circa 5 lei din factură

Procesul de comasare a celor 12 întreprinderi de distribuție din subordinea Moldovagaz – companie-fiică a concernului rus Gazprom – a început, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 5 octombrie. Potrivit oficialului, scopul este ca întreprinderile să lucreze mai eficient și să scadă costurile de distribuție, care reprezintă circa 5 lei din factura pentru gaze.

Ministrul a menționat că printre întreprinderile vizate se numără Chișinău-Gaz și Bălți-Gaz. El a explicat că schimbările sunt realizate etapizat, întrucât Moldovagaz este controlată de Gazprom, iar modificările în cadrul companiei „nu sunt nici simple, nici rapide”.

Junghietu a precizat că la întreprinderile de distribuție lucrează aproximativ 5 000 de angajați, în mare parte ingineri, lăcătuși și membri ai echipelor de intervenție, care întrețin rețelele, repară defecțiunile și asigură livrarea gazelor către consumatori.

„Aproape 60% din costurile de distribuție sunt salariile acestor oameni extrem de importanți pentru funcționarea distribuției. Nu este vorba de conducere, e vorba strict de personal tehnic. Iar salariul șefului Moldovagaz nu intră în tarif. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică recunoaște și include în tarif doar costurile justificate”, a explicat Junghietu.

Ministrul Energiei susține că sistemul de distribuție trebuie eficientizat pentru a micșora prețurile: „Există loc de economicii și facem aceste lucruri etapizat și fără a pune în pericol siguranța rețelei. 30 de ani nimeni nu a făcut schimbări la Moldovagaz care controla și achiziție, și transport, și distribuție. Etapizat, corectăm lucrurile și construim un sistem energetic corect”.

Amintim că, din 1 octombrie, un metru cub de gaze costă 26,14 lei, cu TVA inclus, față de 20,30 lei anterior. ANRE a aprobat în unanimitate noul tarif la sfârșitul lunii septembrie. O altă majorare, aprobată la sfârșitul lunii august, intrase în vigoare pe 1 septembrie. Astfel, în decurs de o lună, gazele s-au scumpit cu aproape 12 lei pentru un metru cub.

Înainte de aceste majorări, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, declarase că tarifele ar putea fi ajustate la fiecare trei luni, „atât în sus, cât și în jos”, în funcție de prețurile de pe piețele internaționale. Tot atunci, el anunțase că întreprinderile de distribuție ar putea fi reunite într-o singură companie pentru a reduce costurile.

Ulterior, Junghietu și premierul Vasile Tofan au declarat că prețurile ridicate de pe piețele internaționale limitează posibilitățile de a evita scumpirea gazelor. Potrivit lor, autoritățile caută soluții pentru a reduce alte costuri incluse în tarif. Una dintre propuneri este verificarea mai rară a contoarelor, care ar putea diminua costul distribuției cu aproximativ un leu pentru un metru cub.

Cu o zi înainte de intrarea în vigoare a tarifului de 26,14 lei, Tofan a anunțat că Guvernul va căuta contracte de lungă durată pentru aprovizionarea cu gaze, inclusiv în Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan. Premierul a spus că autoritățile vor examina toate opțiunile, cu excepția Rusiei.

În paralel, autoritățile își propun să sprijine și în acest an gospodăriile vulnerabile prin programul „Ajutor la contor”. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, înregistrările pentru compensații ar urma să înceapă pe 2 noiembrie, la fel ca în anii precedenți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: