TOEFL la limba română? Elevii din liceele cu predare în rusă vor putea fi scutiți de examenul de bacalaureat

Elevii din școlile cu predare în limba rusă din Republica Moldova vor putea susține, în premieră, un examen pentru evaluarea competențelor lingvistice la limba română. Precizarea a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul ediției din 29 mai a emisiunii „În profunzime” de la Pro TV.

Dan Perciun a declarat că autoritățile pregătesc introducerea unei metodologii de certificare a competențelor lingvistice la limba română, similară testelor TOEFL pentru engleză, care va evalua nivelurile de la A1 la C2, începând cu anul 2026.

Vom oferi elevilor din școlile ruse posibilitatea de a fi eliberați de examenul de la limba română dacă vin din timp și susțin un examen după modelul altor limbi străine. Sperăm că asta va fi un impuls ca mai multă lume să vină la aceste cursuri și să ofere și mai multe oportunități pentru a încerca de câteva ori eventual. Iar acest examen, ca și examenul la limba străină, va avea și o componentă orală, ceea ce noi nu avem la BAC. (…) Și, respectiv, această schimbare cred că va impulsiona și îmbunătățirea competențelor de comunicare, pe care ni le dorim în primul rând pentru toți cetățenii R. Moldova”, a menționat ministrul.

Totodată, metodologia va permite și evaluarea profesorilor și funcționarilor publici, pentru a asigura un nivel lingvistic corespunzător.

În același timp, există o disproporție între numărul școlilor care predau în limba rusă și dimensiunea minorității ruse, care reprezintă doar 3,2% din populație. Cu toate acestea, 263 de instituții, adică aproximativ 21%, oferă învățământ exclusiv în limba rusă. Ministrul Educației recunoaște această problemă și o explică prin moștenirea istorică a politicilor de rusificare din trecut.

Obiectivul nostru nu este să trecem de la limba rusă la limba ucraineană, ci să oferim mai mult spațiu limbii române. Strategia vizează extinderea numărului de discipline predate în limba română, inclusiv în regiuni autonome precum Găgăuzia, unde se promovează și limba găgăuză în paralel”, a spus el, potrivit Moldova 1.

Examenele de Bacalaureat, în anul de studii 2024-2025, vor avea loc în perioada 3-20 iunie.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: