ANSA

Torturi, covrigi și pesmeți stricați, depistați în timpul unui control neanunțat al ANSA

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a efectuat controlul inopinat la un importator de produse de patiserie. Acesta a avut loc în urma sesizării unui consumator. În rezultatul controlului s-a constatat faptul expunerii spre comercializare și comercializarea a 15 loturi de torturi, biscuiți, covrigei și pesmeți cu termenul de valabilitate expirat, dintre care 10 loturi de torturi fiind suspecte de modificarea datei de fabricare.

Agenția a supus verificărilor mai multe unități de comerț ce aparțin operatorului din domeniul alimentar, amplasate în raioanele republicii. În urma controalelor efectuate de către inspectorii din teritoriu, la fel au fost constatate neconformități, și anume: comercializarea produselor de patiserie în lipsa certificatelor de calitate; lipsa asigurării trasabilității acestora.
Toate produsele neconforme depistate în urma controalelor au fost retrase din circuitul alimentar și s-au emis prescripții operatorului alimentar de nimicire sau utilizare condiționată a acestor produse.
Pe numele operatorului din domeniul alimentar au fost întocmite procese verbale de contravenție pe fapta constatată.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor solicită operatorilor din domeniul alimentar respectarea prevederilor cadrului legal în domeniul siguranței alimentelor. Responsabilitatea primară de respectare a cerințelor menționate vă aparține, iar neconformitățile admise pot afecta sănătatea consumatorului.
Agenția este deschisă și disponibilă întru examinarea petițiilor/sesizările din partea consumatorilor, deoarece un consumator informat este un consumator protejat.

Linia Verde: 0 800 800 33;

Viber: 067675544;

email: [email protected]

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Danemarca preia șefia Consiliului UE. Vicepremiera pentru Integrare a R. Moldova: „Avem planuri mari”

Începând cu 1 iulie, Danemarca a preluat oficial președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene de la Polonia. În acest context, Ambasada Regatului Danemarcei în Republica Moldova a transmis un mesaj pe rețelele sociale.

„Uniunea Europeană și țările Europei se confruntă cu o nouă ordine internațională, marcată de incertitudine, competiție strategică și economică la nivel global și un nivel în creștere al conflictelor”, se arată în mesajul ambasadei.

Danemarca dă asigurări că va lucra pentru o „Uniune puternică și hotărâtă, care își asumă responsabilitatea pentru propria securitate și își consolidează competitivitatea”.

„Acest lucru impune ca UE să-și transforme declarațiile în acțiuni concrete și să facă față provocărilor actuale. Tranziția verde este esențială pentru construirea unei Europe mai sigure și mai competitive”, se mai menționează în comunicatul ambasadei.

În ajun, vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a vorbit la Bruxelles, cu ambasadorul Carsten Grønbech-Jensen, reprezentantul permanent al Danemarcei la UE, despre agenda europeană a Republicii Moldova.

„Avem planuri mari și ambițioase pentru următoarea jumătate de an și ne propunem să avansăm cât mai mult în procesul de negocieri pentru aderare la UE. În parcursul său european, Moldova se bucură de prietenia și de tot sprijinul autorităților de la Copenhaga”, a menționat Cristina Gherasimov.

Președinția Consiliului Uniunii Europene este deținută prin rotație de fiecare stat membru al UE, timp de șase luni, și presupune coordonarea lucrărilor Consiliului, facilitarea negocierilor legislative și reprezentarea pozițiilor comune ale statelor membre.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: