„Toți trebuie să cunoască limba de stat”. Interviu NM cu Lamberto Zannier, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale

Ar putea Găgăuzia să aibă o politică externă proprie? De ce Moldova are nevoie de o nouă lege cu privire la funcționarea limbilor? De ce cunoașterea limbii de stat ar trebui să fie obligatorie pentru toți? De ce cursul de istorie în școlile din Moldova ar trebui să se numească pur și simplu „istorie” și nu „istoria românilor”? Despre acestea și multe altele aflați din interviul NM acordat în exclusivitate de Lamberto Zannier, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, care a efectuat o vizită în Moldova, la sfârșitul lunii ianuarie.

„Toți trebuie să cunoască limba de stat”

Care a fost scopul principal al vizitei dvs. în Moldova?

Am venit în vizită în Moldova pentru a evalua starea de integrare a societății. Pretutindeni, societatea devine tot mai puțin omogenă. Însă Moldova este un loc deosebit. În multe privințe, aceasta este o intersecție. În jur sunt tot mai multe bătălii geopolitice. Și dezbinarea la nivel internațional se transformă în dezbinare între oameni.

Oricum, societatea este diversă, de aceea ar trebui să se țină cont de impactul acestei dezbinări. Noi promovăm politicile de integrare care presupun faptul că într-o societate neomogenă, fiecare își găsește un loc, dar oricum simte că identitatea sa este protejată. Sunt niște subiecte dificile care întotdeauna provoacă polemici.

Noi vedem aceste lucruri, câte puțin, oriunde: crește influența viziunilor naționaliste, undeva înflorește populismul. Aceasta este și o reacție la noua situație a migrației. Peste tot, societatea se transformă foarte mult.

Noi privim problemele existente în spațiul statelor OSCE și ajutăm țările să se bazeze pe exemplele bune, să aplice practicile eficiente și să evite greșelile pe care le vedem la alții.

Desigur, întotdeauna trebuie să se țină cont de contextul cultural și parcursul istoric al țării. Din acest punct de vedere, Moldova este o țară foarte interesantă.

Este adevărat. În timpul acestei vizite, ați fost la Taraclia și în Găgăuzia. Ați putea să ne povestiți pentru început ce impresii v-a lăsat călătoria în Găgăuzia? În orice caz, până nu demult, au fost probleme ce țin de interacțiunea dintre administrația locală și cea centrală. Mai ales în ceea ce privește adoptarea legilor care ar consolida anume autonomia Găgăuziei. Ce credeți despre toate acestea?

Nu este pentru prima oară când am fost în Găgăuzia. Trebuie să vă spun că văd transformări, mai multă deschidere spre dialog.

Pentru mine, una dintre prioritățile de integrare a societății este educația și limba. Unul dintre principiile pe care îl promovăm este: toți trebuie să cunoască limba de stat dacă doresc ca societatea să fie integrată. Acesta este un instrument cheie pentru ca într-o societate diversă, toți să aibă acces la toate aspectele vieții: politică, economică, socială, administrativă. Totodată, aceasta ar trebui să se asocieze cu protecția identității și a diversității.

În Găgăuzia am constatat că ei sunt deschiși pentru studierea limbii de stat. Mi-au solicitat ajutorul în această chestiune. Noi organizăm deja programe-pilot în grădinițe. În aceste instituții, se studiază și limba de stat, și găgăuza. Familiile au doar de câștigat din aceasta. M-au rugat să extindem aceste programe.

Am fost la o școală cu predare în limba română din Comrat. Mi s-a spus că numărul de cereri de înmatriculare aici este în continuă creștere. Deci, oamenii conștientizează importanța studierii limbii de stat cu păstrarea limbii găgăuze și a altor limbi materne.

Din punct de vedere politic, cred că un progres este crearea unui grup de lucru comun din deputați. Am avut întrevederi și cu delegația găgăuză, și cu cea de la Chișinău. Din câte știu, în timpul apropiat, ei trebuie să se întrunească în ședință. Cred că este dorință de a relua dialogul.

Nu pot prezice rezultatele unor asfel de întrevederi. Dar cred că ar trebui să se ocupe de problemele ce țin de ierarhia legilor. Să clarifice, cum un sistem lucrează cu altul. Altfel, vor fi două universuri paralele.

Din partea mea, le-am propus să se asigure de sprijinul experților care au lucrat asupra soluționării problemelor ce țin de autonomiile din alte țări.

În opinia dvs., cum se dezvoltă regiunea?

În economie există o anumită evoluție. Anume investițiile și legăturile economice vor asigura interacțiunea normală dintre autonomie și regiunile vecine, cu centrul. În problemele autonomiilor, domeniul economic trebuie să fie întotdeauna printre priorități.

Și în problema limbii este un progres. Am discutat despre aceasta cu ministrul educației. El a spus că se va ocupa de promovarea limbii de stat în Găgăuzia.

Eu cred că în Moldova, trebuie soluționată situația care s-a creat în legătură cu legea cu privire la funcționarea limbilor, care a fost anulată de Curtea Constituțională. Este nevoie de o lege nouă care ar clarifica situația privind limbile.

În general, cred că în Găgăuzia sunt tendințe pozitive. Mai e mult de lucru și, desigur, sunt probleme – diferite viziuni și așteptări. Dar e ceva firesc în cazyl oricăror negocieri. Aici, probabil, polarizarea este mai evidentă. Însă progresul în problema găgăuză îi va ajuta Moldovei, cu siguranță, să rezolve probleme mult mai complicate.

Ce credeți despre autonomia Găgăuziei în contextul relațiilor internaționale? Mulți percep Găgăuzia ca o regiune care, mai degrabă, va prieteni cu Rusia și Turcia. Și acest lucru nu întotdeauna reflectă poziția generală a țării.

Astfel de lucruri ar trebui să fie reglementate în timpul acestor negocieri. În țara mea, Italia, sunt regiuni cu statut special (pe lângă provincia Tirolul de Sud, care are autonomie deplină). Acestea au o politică externă distinctivă care nu contravine celei de stat. Ele au legături cu alte țări care investesc direct în regiune. Și acest lucru nu este rău, deoarece contribuie la dezvoltarea turismului, la atragerea investițiilor.

Acest lucru ar putea ajuta și Moldova. Însă, desigur, trebuie să fie discutat. Să vă convingeți că toate acestea nu contravin politicii externe a țării în ansamblu. Dimpotrivă, regiuni separate pot să consolideze unele aspecte ale țării.

Problemele etnice sunt abordate mai ales înainte de alegeri și adesea și unii membri ai societății, cu viziuni radicale, îi numesc pe găgăuzi „separatiști”. Ce să facem noi în asemenea cazuri, ținând cont de faptul că această noțiune este percepută ca fiind discriminatoare?

Aceasta este o problemă de percepție. Nu e ceea ce am văzut și nu e ceea ce am auzit de la ei. Da, ei doresc să se convingă că identitatea lor este protejată și este respectat statutul autonomiei care este menționat în Constituție.

Este o provocare faptul că unele aspecte ale acestei autonomii trebuie să fie mai bine formate, pentru ca ele să corespundă Constituției și intereselor pe termen lung ale țării, dar și să se țină cont de aspirațiile oamenilor.

Însă eu aș fi foarte atent cu „separatismul”. Nu e ceea ce am văzut acolo.

„Găgăuzia trebuie să rămână o regiune pentru care este o politică specială”

Ideea creării unei autonomii a apărut și la Taraclia. Și acest raion dorește să obțină un statut special. Ce credeți despre această inițiativă și ar putea în realitate să fie convenabilă pentru regiune?

De foarte multe ori, „autonomia” este doar o etichetă. Trebuie să vedem ce se află după aceasta. Ce este important pentru Taraclia? Este un raion relativ mic.

Cred că ei au nevoie de o reprezentativitate politică. Însă ei au deja o reprezentativitate destul de bună în parlament. Este important să aveți siguranța că așa va fi și mai departe. Pentru ca ei să simtă că pot fi auziți.

Totodată, pentru că acolo trăiesc vorbitori de limba bulgară, trebuie să se investească în educație. Pentru că acolo este o universitate. Ministrul educației mi-a spus că s-a discutat deja cu Bulgaria despre susținerea acestei universități. Trebuie, desigur, să fie îmbunătățită studierea limbii de stat în această regiune.

Când aceste lucruri vor fi la locurile lor, toate celelalte sunt etichete și, cred, nu prea au importanță. Contează ceea ce se întâmplă în practică. Taraclia este o regiune în care este loc de creștere, investiții. Oamenii pleacă de aici din cauza situației economice. Trebuie soluționată această problemă.

Dacă veți aduce vorba despre autonomia culturală, ar trebui să țineți cont de ce semnificația acesteia pentru alte grupuri etnice. Nu veți putea evidenția doar unul și să uitați de altele. Atunci va trebui să definiți autonomia pentru grupurile etnice care ar fi convenabilă pentru toți. Dar cum e posibil și ce înseamnă acest lucru?

Într-un alt scenariu, vă axați pe necesități concrete și vă ocupați de ele: reprezentativitatea parlamentară, limba, educația, economia.

Dar noi avem deja Autonomia Găgăuză ca regiune etnică. Deci, există deja un precedent al autonomiei culturale.

Da, într-un fel oarecare. Însă Găgăuzia este, desigur, un caz special. Acolo, partea legislativă este cu mult mai complicată. Cred că ea trebuie să rămână o regiune pentru care există o politică specială.

Autoritățile ar trebui să țină cont de aspirațiile oamenilor, dar, mai întâi de toate, să soluționeze probleme concrete.

Dvs. ați spus că toți ar trebui să studieze limba de stat. Însă în sistemul educațional de la noi este o dilemă: nu există nicio strategie de promovare a studierii limbii de stat. Și este imposibil să impui pe cineva să învețe o limbă. Ce practici am putea folosi pentru ca toate acestea să nu se întâmple într-un ton imperativ?

Aceasta este responsabilitatea autorităților. Limba de stat – și acesta este un principiu general despre care vorbim peste tot – este un instrument cheie pentru participarea în viața socială a oricărui cetățean.

Autoritățile ar trebui să asigure posibilitatea de studia limba de stat încă din copilărie, indiferent de etnie. Dar trebuie să fie și posibilitatea de a continua și studierea limbii materne. Acest lucru ar trebui să se întâmple în paralel.

Educația ar trebui să fie multilingvistică. O altă limbă ar putea fi engleza sau rusa, care este foarte răspândită și importantă în țară. Însă pretutindeni trebuie să fie studiată limba de stat.

La finalul studiilor în școală sau universitate, toți absolvenții trebuie să cunoască atât de bine limba de stat, încât să poată concura pe același picior pentru orice poziție în societate – în politică sau la angajarea în câmpul muncii.

La construcția întregii societăți și a tuturor instituțiilor de stat ar trebui să se țină cont de existența diversității. Nu trebuie să existe monopolul unui anumit grup de oameni. Și aici, limba este unul dintre factorii cheie.

Trebuie să fie și mecanisme care ar permite evitarea discriminării. Acesta este următorul nivel. În multe privințe, aceasta este responsabilitatea funcționarilor din domeniul educației – să se convingă că în timp ce toți merg la școală, ei pot studia limba de stat.

Da, însă uneori, apar situații discriminatorii, mai ales pentru cei din Găgăuzia care, de exemplu, vin la Chișinău. Din cauza barierei lingvistice, unora dintre ei, mai ales persoanelor în etate, le este dificil să se adreseze în instituțiile de stat. Nu credeți că politica lingvistică și instituțiile de stat ar trebui să se întâlnească undeva la mijloc?

Dvs. vorbiți despre alt nivel al problemei – despre momentul generațiilor. Generația în vârstă este mai puțin flexibilă în ce privește limba. Aveți nevoie de mecanisme de tranzit.

Așa se întâmplă întotdeauna în cazul introducerii unei noi politici în domeniul lingvistic. Însă în Găgăuzia, este deja cerere în acest sens. Cei de acolo conștientizează faptul că se confruntă cu bariera lingvistică atunci când pleacă în afara regiunii. Dar acest lucru demonstrează că regiunea se deschide. Cea mai bună soluție în acest sens o constituie investițiile în studierea limbii de stat.
În același timp însă trebuie asigurat faptul ca oamenii să poată comunica cel puțin în rusă, ca cea mai mare limbă interetnică. În special când se adresează în instituțiile de stat.

În perioada de tranziție, ați putea avea probleme. Instituțiile statului ar trebui să fie mult mai flexibile, să îndeplinească aspirațiile cetățenilor, pe cât este posibil. Peste o anumită perioadă, limba de stat ar trebui să devină instrument de adresare în instituții. Însă va dura mult timp. Și deocamdată sunt necesare măsuri speciale pentru generația în etate.

Desigur, trebuie să recunoașteți diversitatea existentă. Și ceea despre ce vorbim mereu – trebuie să fie susținute limbile materne, mai ales acolo unde trăiesc compact minoritățile etnice. Acestea ar trebui să aibă posibilitatea de a primi informații și în limba de stat, și în limba lor maternă. Acest lucru permite conservarea limbilor minorităților. Diversitatea este o bogăție. Ea nu ar trebui să știrbească, ea trebuie susținută.

Cum credeți, limba rusă are nevoie de un statut special? Această chestiune este abordată periodic.

Nu eu decid. În general, este decizia cetățenilor Moldovei în privința rolului limbii de stat. Desigur, pentru o asemenea țară ca Moldova, limba rusă este importantă. O mare parte a țării o vorbește. În al doilea rând, Rusia este partenerul economic al Moldovei și acest lucru, la fel, este esențial.

Dar cât de des doriți să o folosiți în societate – este decizia dvs. În plus, multe depind de ceea ce se subînțelege prin limba de stat. Legea cu privire la funcționarea limbilor ar trebui să stabilească clar ce înseamnă limbă de stat, trebuie său nu să fie alte limbi oficiale. Este decizia internă a Moldovei.

Chiar și în cazul limbii de stat în Moldova, adesea, apar polemici. Recent, Academia de Științe a României a anunțat că a numi limba română „moldovenească” ar însemna să continue propaganda sovietică.

Aceste polemici nu trebuie politizate. Eu am trăit mulți ani în Austria. Acolo se vorbește în germană, dar nimeni nu consideră că Germania are un anumit rol în istoria Austriei. Ei sunt mândri de cine sunt și nu au niciun fel de probleme de identitate. Că limba se numește „germană” nu devine un factor politic.

Dacă veți decide să numiți limba dvs. „română” – este normal. Este limba în care se vorbește și în altă țară și ea așa se numește. Acest lucru nu ar trebui să fie o declarație politică. Dacă simțiți că trebuie s-o numiți „moldovenească”, pentru că se deosebește puțin – la fel, este decizia dvs. Ea trebuie să se bazeze pe date istorice și științifice și nu pe conotații politice.

În acest caz, cine ar trebui să decidă, cum se numește limba?

Parlamentul, deputații ca aleși ai poporului ar trebui să ia astfel de decizii. Limba este despre cine ești tu, cine te simți, este o parte a identității. Desigur, Moldova este o țară diversă și dvs. ați putea avea identități multiple.

Dar ar trebui să evitați acțiunile în cadrul viziunii unui singur partid. Și aceasta este responsabilitatea politicienilor. Politicienii fac la fel pretutindeni, dar trebuie să se țină cont și de perspectivele de dezvoltare a țării. Problemele identității sunt fundamentale. Politicienii trebuie să privească peste agenda lor de partid și să țină cont de interesele pe termen lung ale țării.

„Studiind istoria, ar trebui numită `istorie`”

Nu vi s-a creat impresia că în Moldova e un fel de criză a identității?

Știți, societatea devine peste tot mult mai diversă. Chiar și în țara mea, sunt influențele migrației, noile tendințe demografice. În orașul meu natal, mama spune mereu: „Toate se schimbă, toate s-au schimbat încă de pe când eram eu tânără”. Și acest lucru se întâmplă oriunde.

Moldova și-a început existența având deja o societate profund neomogenă. În plus, cu toate dificultățile pe care vi le creează situația geopolitică.

Cred că Moldova trebuie să se protejeze de influența geopolitică și să găsească propriul spațiu, să-și formeze propriile relații cu principalii jucători internaționali.

Însă în interior, trebuie să recunoașteți că Moldova este o țară multiculturală, diversitatea este parte a ADN-ului ei. Pornind de la această diversitate, ar trebui să vă regândiți identitatea. O asemenea diversitate este deosebirea specifică dintre Moldova și țările vecine. Trebuie să găsiți propria rețetă, cum s-o transformați într-o sursă de bogăție și potențial, pe care alții nu o dețin.

Diversitatea ar putea fi o problemă, dar cu o abordare corectă – un avantaj. Important e s-o recunoașteți. Nu trebuie să-i asmuțiți pe unii contra altora, pentru că în așa caz, toate vor merge rău.

Apropo, despre istorie. Din câte știu, ați discutat cu ministrul educației de la noi despre predarea istoriei în Moldova. Cursul nostru școlar se numește „Istoria românilor”, ceea ce pentru mulți sună straniu. Mai ales dacă ei sunt etnici găgăuzi, ruși, ucraineni, bulgari sau chiar se consideră „moldoveni” și nu „români”. Ar trebui cumva să schimbăm abordarea față de studierea istoriei în școli?

Istoria a devenit peste tot o problemă. Să luăm chiar și dezbaterile despre cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, aceasta este și parte a agendei geopolitice.

Cred că pentru Moldova este important să se protejeze [de geopolitică]. În opinia mea, studiind istoria, ar trebui s-o numiți „istorie”. De ce vă trebuie s-o determinați cumva ori „s-o întoarceți” într-o parte sau alta?

Istoria ar trebui studiată global, să fie înțelese tendințele principale din lume, s-o priviți din diferite puncte de vedere. Istoricii o numesc „oglindă a mândriei și durerii”. Ceea ce pentru unii este victorie, este o catastrofă pentru alții. Cel care este erou pentru unii va fi criminal de război pentru alții. Istoria depinde de partea baricadei pe care te afli.

În astfel de țări multiculturale, precum este Moldova, este deosebit de importantă abordarea imparțială și neutră a istoriei și încercarea de a prezenta diferite puncte de vedere.

Eu nu vreau să intervin în această polemică, pur și simplu acest subiect a apărut în discuția cu ministrul. Însă îmi pare că problematica istoriei nu trebuie să fie contradictorie. Ea trebuie prezentată cât mai neutru, transparent și clar, pe cât este posibil. Nu trebuie afectate preferințele geopolitice specifice ale cuiva. Trebuie să fie ceva cu ce este cât de cât confortabil.

Evitarea totală a tensiunii geopolitice în Moldova este practic imposibilă. De exemplu, chiar și fenomenul Holocaustului este perceput de unii ca un eveniment „contradictoriu” din istorie.

Oriunde, oamenilor le este dificil să se înțeleagă în privința unui trecut comun. Și acest adevăr necesită eforturi speciale, deosebite. Contează ca despre aceasta să se vorbească deschis.

Recent, în Moldova, au fost zilele de comemorare a victimelor Holocaustului. Și aceasta este foarte important. La un moment dat, asemenea probleme oricum vor apărea și va fi nevoie de timp pentru conștientizarea lor. Pentru a privi pagini separate ale istoriei, este nevoie de o susținere din partea politicienilor și a societății civile.

Totodată, este important să priviți înainte. Să încercați să înțelegeți, ce s-a întâmplat în trecut și să vă convingeți că nu veți repeta aceleași greșeli în viitor. Zilele de comemorare sunt un lucru foarte bun, dar nu încremeniți privind în urmă. Priviți și înainte.

 

În opinia dvs., în Moldova sunt anumite „mine” încă ascunse, care ar putea deveni surse de conflict?

Eu nu văd aici riscuri de conflicte. Sunt multe de făcut: stabilizarea societății, dezvoltarea economiei. Pentru mine, o societate stabilă înseamnă ingredientul principal al prosperării și dezvoltării. Este important cum trăim și ce atitudine avem unii față de alții.

În Moldova, anumite procese se desfășoară mai dificil, desigur. Transnistria este cel mai dificil din ele, pentru că aici este vorba despre reintregirea țării. Dar sunt lucruri care pot fi deja reglementate – limba și educația, de exemplu. Găgăuzia este o bună oportunitate de a demonstra că problemele dificile pot fi soluționate echilibrat și fără a subestima importanța specificului local. Ea ar putea deveni un exemplu în negocierile pentru soluționarea diferendului transnistrean.