president.gospmr.org

Transnistria a cerut ajutorul Rusiei. Dar cum Rusia poate „ajuta”?

La Congresul deputaților de toate nivelele din Transnistria, aceștia au adoptat o rezoluție în care au solicitat Consiliului Federației și Dumei de Stat a Rusiei să ia „măsuri diplomatice pentru protejarea [Transnistriei] în fața presiunii tot mai mari din partea Moldovei”. NM vă povestește ce „măsuri de protecție” poate lua Kremlinul și de ce trebuie „protejată” nerecunoscuta RMN.

Pe 28 februarie, la Tiraspol a avut loc Congresul deputaților de toate nivelele. La acesta au participat deputați ai organului legislativ local, deputați ai primei legislaturi din așa zisul Parlament local, deputați raionali, orășenești și sătești, reprezentanți ai organului executiv local și liderul nerecunoscutei RMN Vadim Krasnoselski.

Rezoluție și „măsuri de protecție”

În încheierea congresului, deputații au adoptat o rezoluție. În aceasta se menționează că Moldova a declanșat un „război economic” împotriva Transnistriei. Vorbim despre modificările adoptate la Codul Vamal al Republicii Moldova, care au intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2024. Potrivit acestora, Chișinăul a anulat facilitățile vamale pentru întreprinderile transnistrene. În rezoluție se menționează și legea „Cu privire la separatism”, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în ianuarie 2023. După cum au afirmat delegații congresului, conform acestei legi, orice locuitor al Transnistriei poate fi pedepsit (cine este de fapt amenințat de noile articole din Codul penal al Republicii Moldova privind separatismul, NM a scris aici).

Deputații au acuzat Chișinăul și de faptul că a blocat în mod deliberat procesul de negocieri. După invadarea Ucrainei de către Rusia, reamintim că negocierile în formatul „5+2” au fost suspendate (în acest format, Chișinăul și Tiraspolul sunt părți la conflict, OSCE, Rusia și Ucraina sunt mediatori, UE și Statele Unite sunt observatori). Chișinăul și Tiraspolul discută în formatul 1+1, iar soarta negocierilor „5+2” chiar și după încheierea războiului rămâne neclară.

Delegații congresului intenționează să transmită rezoluția organizațiilor internaționale și structurilor europene: OSCE, CSI, Parlamentul European, Crucea Roșie, Secretarul General al ONU, Consiliul Federației și Duma de Stat a Rusiei. Organizațiilor internaționale li se cere să influențeze autoritățile moldovenești, iar Rusiei i se cere „să pună în aplicare măsuri diplomatice pentru protejarea” nerecunoscutei RMN. Autorii rezoluției au subliniat că în regiunea transnistreană locuiesc 220 de mii de cetățeni ruși.

Reacția Chișinăului și a Moscovei

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare Oleg Serebrian, comentând rezoluția, a menționat că atât el, cât și Biroul pentru Reintegrare resping „declarațiile propagandistice adoptate la Tiraspol”. „Regiunea transnistreană beneficiază de politicile de pace, securitate și integrare economică ale Chișinăului cu Uniunea Europeană, de care beneficiază toți cetățenii”, a spus Serebrian.

Între timp, Ministerul rus de Externe a declarat într-un comentariu pentru RIA Novosti că „protejarea intereselor locuitorilor din Transnistria, conaționalilor noștri, este una dintre priorități, iar toate cererile lor sunt întotdeauna analizate cu atenție de către instituțiile ruse de profil”.

„Cunoaștem deja toate aceste teze”

Fostul deputat al Legislativului transnistrean Anatoli Dirun a remarcat că în rezoluție este folosită  formularea general acceptată „măsuri de protecție” și a adăugat că

„Transnistria se adresează întotdeauna către Rusia pentru protecția compatrioților ruși, pentru a aminti despre existența sa”.

Dirun consideră că Rusia poate întreprinde o serie de acțiuni, în primul rând economice. „Pensionarii din Transnistria primesc o majorare a pensiei. Aceasta poate fi doar o presupunere, dar acest supliment la pensie poate fi majorat. Sau ar putea folosi alte instrumente financiare pentru a sprijini Transnistria. Tiraspolul poate conta cu siguranță pe faptul că Moscova va vorbi mai mult despre Transnistria în spațiul public și va menține problema Transnistriei pe ordinea de zi cât mai mult timp”, a spus Dirun.

Cu câteva zile înainte de congres, politicianul transnistrean de opoziție  Ghenadie Ciorba a sugerat că Tiraspolul va cere Moscovei anexarea nerecunoscutului RMN la Rusia. Dar la Chișinău și Kiev, precum și mulți experți, au spus că un astfel de scenariu nu se va produce.

Fostul reprezentant permanent al Moldovei la ONU și Consiliul Europei, Alexei Tulbure, admite totuși că un astfel de scenariu a existat inițial, iar ideea de a organiza un „congres” a fost dictată de Moscova. Cu toate acestea, potrivit expertului, Tiraspolul nu a fost de acord cu un astfel de pas, iar formularea actuală a rezoluției este o „opțiune de compromis”.

„Rusia nu se învecinează cu Transnistria. Nu poate exista un scenariu aici, ca în cazul Donbass sau Abhaziei”, a spus Tulbure.

El consideră că singurele măsuri pe care le poate întreprinde Moscova sunt eforturile diplomatice de reluare a discuțiilor în formatul „5+2”, eforturi sub forma unor declarații pe platforme internaționale, din care „Rusia încă nu a fost dată afară”. Potrivit expertului, nu pot exista alte acțiuni.

„Din punct de vedere economic, nu suntem dependenți de Rusia și nici energetic. Trupele nu vor ajunge aici, nu vor trage în noi, pentru că puțin ce va ajunge la noi, din moment ce există sistemul aerian de apărare al Ucrainei. Desigur, ar fi bine nimic să nu ajungă aici”, a remarcat expertul.

Tulbure crede că congresul de la Tiraspol a avut mai mult un caracter propagandistic decât unul practic. „Transnistria și-ar fi arătat voința. Se va vorbi mult despre asta, în special, înainte de alegerile prezidențiale din Moldova. Protejând drepturile compatrioților, vorbitorilor de limbă rusă, „guvernul moldovenesc duce țara la război” și așa mai departe. Știm deja toate aceste teze”, a conchis expertul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Medic condamnat pentru abuz sexual împotriva unei fetițe, exclus din PAS. Ministerul Sănătății, după investigația RISE: nu mai activează la spitalul de copii

Dorian Muntean, medic traumatolog de la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco” din Chișinău, care a fost condamnat pentru acțiuni cu caracter sexual față de o minoră, a demisionat și nu mai activează în cadrul instituției de la sfârșitul lunii aprilie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, luni, 4 mai, după publicarea unei investigații jurnalistice despre cazul acestuia. De asemenea, Muntean, care a fost membru al Partidului Acțiune și Solidaritate, a fost exclus din formațiune.

Munteanu nu mai lucrează la Spitalul „Valentin Ignatenco”

Emil Ceban a transmis într-o postare pe Facebook că medicul a depus cerere de eliberare din funcție și nu mai lucrează la Spitalul de Copii „Valentin Ignatenco” din data de 24 aprilie.

Solicit conducătorilor instituțiilor medico-sanitare, indiferent de fondator, să aplice cu rigoare regulamentul de angajare, inclusiv verificarea antecedentelor, și să trateze acest proces ca pe o responsabilitate directă față de siguranța pacienților”, a menționat ministrul Sănătății.

Oficialul a mai spus că asemenea persoane sunt incompatibile cu activitatea într-o instituție medicală pentru copii.

Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de modificare a cadrului normativ privind exercitarea profesiunilor medico-sanitare și farmaceutice, care va introduce reguli mai clare și mai stricte în acest domeniu. Aceste ajustări fac parte din procesul de aliniere la standardele europene și urmăresc consolidarea mecanismelor de control și responsabilitate în sistem”, a adăugat Ceban.

Medicul, exclus din PAS

Între timp, RISE Moldova a aflat că Dorian Muntean a făcut parte, până astăzi, din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care se află la guvernare din 2021. Muntean a fost membru al al Organizației Teritoriale PAS din orașul Codru.

PAS a declarat pentru sursa citată că Muntean a fost exclus „imediat” și „definitiv” din formațiune. „Respingem orice asociere cu asemenea persoane. Nu există justificări pentru fapte de o asemenea gravitate”, se arată în poziția partidului de guvernământ.

Totodată, formațiunea a menționat că a inițiat o anchetă internă „pentru a afla cum a ajuns în rândurile PAS”.

Amintim că, pe 4 mai, RISE Moldova a publicat o investigație care a arată că, în 2020, Dorian Muntean a fost condamnat în prima instanță la 5 ani de închisoare pentru acțiune cu caracter sexual față de minoră. Totodată, acesta a fost privat de dreptul de a ocupa funcții și a exercita activități legate de domeniul medicinei, inclusiv activități legate de minori, pe un termen de 5 ani.

Cu toate acestea, peste jumătate de an, Curtea de Apel a pronunțat o sentință mai blândă, care l-a eliberat practic de pedeapsă. Instanța l-a condamnat la 5 ani de închisoare cu suspendare și i-a scos interdicția de profesa.

De atunci, Muntean a continuat să activeze la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”. Reprezentanții spitalului au declarat că nu au fost informați despre procesul de judecată în privința lui Muntean.

Dosarul penal se află în prezent la Curtea Supremă de Justiție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: