Andrei Mardari / NewsMaker

„Trebuie să fim atenți”. Igor Grosu va cere informații despre organizatorii protestului de la Ambasada Rusiei la Chişinău

Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că nu cunoaște cine a organizat protestul din fața Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, în condițiile în care „trebuie să fim foarte atenți pentru că avem două realități”. Șefia Parlamentului a spus că dreptul de a protesta este al cetățenilor „atât timp cât este exercitat într-un cadrul legal care nu instigă la acțiuni de destabilizare a situației”.

În cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova, Grosu a spus că oamenii legii trebuie să comunice informații cu privire la protest.

„MAI-ul, forțele de ordine, e bine să ne spună în detaliu ce a fost acolo, ce fel de protest a fost. Trebuie să fim foarte atenți pentru că avem două realități. Pe de o parte, a protesta e ceva firesc, în regulă, în societatea noastră. Protestează lumea și în fața Președinției, Parlamentului și alte instituții. Și mai avem și o altă realitate, sunt tot felul de provocatori și încercări de a destabiliza situația”, a spus Grosu.

„Trebuie să vedem cine sunt organizatorii. Sincer, nu cunosc. Dar vă promit că o să solicit informații să înțelegem foarte bine ce a fost acolo”, a precizat șefia Parlamentului.

Totodată, el a mai spus că instituțiile trebuie să fie vigilente în toate cazurile.

„Repet, dreptul de a protesta – da – este al cetățenilor atâta timp cât este exercitat într-un cadrul legal care nu aduce prejudicii ordinii publice sau nu instigă la anumite acțiuni de destabilizare a situației”, a adăugat Grosu.

Întrebat dacă, Serviciul de Informații și Securitate este suficient de vigilent pentru acțiunile care vin să destabilizeze situația, Grosu a spus: „Toți cei care încearcă să destabilizeze situația, să provoace, sunt foarte atent monitorizați de organele competente. Iar cei care direct sfidează legea și instigă la destabilizări vor răspunde în fața legii. Noi nu o să permitem ca cineva să se joace cu securitatea oamenilor. Aici o să se intervină hotărât în raport cu astfel de persoane”, a conchis șefia Parlamentului.

***

Amintim că ambasadorul Republicii Moldova în Rusia Lilian Darii a fost chemat la Ministerul rus de Externe pentru explicații. Potrivit agenției TASS, diplomatului i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu manifestația care s-a desfășurat în fața Ambasadei Rusiei de la Chișinău.

Mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a confirmat convocarea ambasadorului în legătură cu mitingul de la Ambasada Rusiei la Chișinău din 24 martie.

Pe 24 martie, în fața Ambasadei Federației Ruse din Chișinău s-a desfășurat un protest față de războiul din Ucraina. Participanții au adus pancarte cu mesaje precum „Nu războiului”, „Putin ucide copii”, „Ucraina, te iubesc”.

Activiștii au adus și coroane, dar și o păpușă împăiată care l-ar înfățișa pe președintele rus, Vladimir Putin. Manifestații de acest fel se desfășoară zilnic în fața misiunii diplomatice, de la începutul invaziei în Ucraina, pe 24 februarie.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guvernul Republicii Moldova

Tofan s-a întâlnit cu primarii din Găgăuzia: alegerile din regiune, printre subiectele discutate

Premierul Vasile Tofan s-a întâlnit, pe 19 septembrie, cu aleșii locali din UTA Găgăuzia. Potrivit Guvernului, Tofan a discutat cu primarii despre importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale, direcționarea eficientă a investițiilor, necesitatea asigurării unor alegeri libere în regiune, precum și valorificarea potențialului economic al acesteia.

Potrivit Guvernului, Tofan a subliniat în timpul discuției cu primarii importanța cooperării dintre Guvern și autoritățile publice locale și a direcționării eficiente a investițiilor. „Premierul a accentuat că resursele bugetare trebuie planificate și utilizate prioritar pentru proiectele care aduc beneficii concrete oamenilor și contribuie la dezvoltarea localităților. Cele mai des menționate probleme în regiune sunt accesul la apă și infrastructura rutieră”, au relatat reprezentanții Guvernului de la Chișinău.

Potrivit sursei citate, primarii din regiune au transmis un mesaj comun: „prea multe proiecte și procese importante pentru Găgăuzia sunt astăzi blocate pentru că regiunea nu are o Adunare Populară funcțională”. „În context, Prim-ministrul Tofan a subliniat necesitatea asigurării unor alegeri libere, corecte și transparente, care să dea regiunii o reprezentare legitimă, capabilă să lucreze în interesul oamenilor”, au comunicat reprezentanții Guvernului.

Conform Executivului, un alt subiect discutat a fost valorificarea potențialului economic al regiunii. „Premierul Vasile Tofan a menționat că UTA Găgăuzia reprezintă o punte firească de legătură cu Turcia, iar acest avantaj trebuie valorificat pentru crearea unor noi oportunități economice, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă în regiune”, au menționat reprezentanții Guvernului.

***

Despre faptul că premierul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în UTA Găgăuzia, precum și în raionul Taraclia, reprezentanții Guvernului au anunțat în seara zilei de 18 septembrie. Pe 19 septembrie, Tofan a participat, la Taraclia, la un festival dedicat tradițiilor, culturii și diversității comunităților etnice din Republica Moldova și a vizitat afaceri locale. Ulterior, în cadrul vizitei de lucru în UTA Găgăuzia, Tofan a discutat cu antreprenori din regiune.

Amintim că, în luna iulie, în ziua în care solicita Parlamentului votul de încredere, premierul Vasile Tofan a declarat că Găgăuzia este un atu care nu este suficient utilizat de R. Moldova. El menționa că regiunea este o punte spre o superputere regională – Turcia. Totodată, declara că prioritatea sa va fi să se folosească de acest atu. Detalii AICI.

Precizăm că, pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: