novostimira.net

Trei moldoveni, lăsați fără bani la Moscova. Pedeapsa primită de un bărbat din Telenești care le-a promis „condiții avantajoase” 

Un moldovean a fost condamnat la 7 ani închisoare, după ce nu le-ar fi plătit 2000 dolari la trei bărbați pentru lucrări de construcție la Moscova. 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat despre condamnarea la 7 ani închisoare a unui bărbat din Telenești, care în 2014 nu le-ar fi achitat suma de circa 2000 USD la trei bărbați, care au muncit în condiții degradante în regiunea Moscovei.

Inculpatul în vârsta de 39 de ani a fost denunțat de fostul său prieten în 2016, după ce ceilalți doi bărbați îl bănuiau de faptul că el ar fi primit bani de la inculpat, fără ca să le ofere partea lor a remunerării.

În același an, bărbatul a fost plasat în arest preventiv, care a fost prelungit repetat.

Totodată, la solicitarea procurorilor, judecătorii au aplicat sechestre asupra a două terenuri agricole ale acestuia, pentru viitoarea confiscare. Acum, urmare a sentinței pronunțate de Judecătoria Orhei, sediul Telenești, bărbatul urmează să le întoarcă celor trei câte 700 dolari pentru munca pentru care nu i-a plătit.

Cei trei au vârste de 35, 32 și 28 de ani, cu domiciliul în Orhei. Primul din ei, care-l denunțase pe inculpat, avea o relație de prietenie cu acesta.

„Astfel, bărbatul a fost convins de inculpat să renunțe la oferta de muncă din Sankt Petersburg și să presteze muncă în construcție în „condiții mai avantajoase” în orașele Solnecinogorsk și Krasnogorsk din regiunea Moscovei. Sosiți la fața locului, în unele situații muncitorii dormeau la podea, pe saltele, iar pentru ca să-și cumpere mâncare, parcurgeau până la 5 km, prin pădure. Mai mult, aceștia nici nu aveau unde-și găti mâncarea. Pe lângă toate acestea, potrivit declarațiilor, aceștia munceau și până la 22:00”, au declarat procurorii.

Potrivit mamei unui din muncitori, acesta a sosit acasă după o perioadă în care nu aveau nici bloc sanitar, astfel încât acesta a revenit în haine murdare și a primit doar bani pentru călătoria Rusia-Moldova.

Prin urmare, procurorii au solicitat și au obținut în instanța de judecată condamnarea bărbatului la 7 ani închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru exploatarea prin muncă a celor trei bărbați.

Acum, inculpatului îi este interzisă părăsirea Moldovei, iar până la rămânerea definitivă a pedepsei, acesta beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: