Trump va fi primul fost președinte american care va înfrunta acuzații penale. A fost pus sub acuzare în cazul Stormy Daniels

Donald Trump a fost inculpat și intră în istorie drept primul fost președinte al Statelor Unite pus oficial sub acuzare. Decizia a fost luată de un juriu la o instanță din New York. Este acuzat că, în pragul alegerilor din 2016, a cumpărat tăcerea unei actrițe din filme pentru adulți, Stormy Daniels, pentru a ascunde că a avut o aventură cu ea. Fostul președinte a fost chemat să se prezinte marți în instanță pentru a-i fi citit rechizitoriul, spun avocații săi. Trump neagă însă acuzațiile și are în plan să ajungă din nou la Casa Albă. El și susținătorii săi spun că este persecutat și că dosarul este un act demn de lumea a treia, scrie Digi24.

Michael Cohen, fost avocat al lui Trump: Asta nu e răzbunare. Trebuie să fie tras la răspundere pentru treburile sale murdare.

Donald Trump a fost inculpat de un mare juriu la New York, după o anchetă privind banii plătiți pentru a cumpăra tăcerea actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels, cu care ar fi avut o aventură.

Plata -130.000 de dolari – s-ar fi făcut chiar înainte de alegerile prezidențiale din 2016, pe care le-a câștigat.

Acuzațiile decurg dintr-o investigație condusă de procurorul democrat al districtului Manhattan. Omul cheie în dosar este fostul său avocat.

La aflarea veștii, câțiva susținători s-au adunat în fața proprietății lui Trump din Palm Beach, fluturând steaguri pe care scria „Trump 2024”, în claxoanele celor care treceau cu mașina și își arătau astfel sprijinul.

Prima reacție publică a lui Trump a fost pe rețeaua sa de socializare Truth Social. I-a numit pe cei care l-au pus sub acuzare „huligani și monștri ai stângii radicale”.

Fostul președinte susține că este complet nevinovat și că este victima unei persecuții politice, fără a oferi însă vreo dovadă.

„Acesta este un atac la adresa țării noastre cum nu s-a mai văzut vreodată. Statele Unite sunt acum o țară de lumea a treia, o națiune într-un grav declin”, a scris Donald Trump.

Anterior, acesta a spus că își va continua campania electorală pentru un nou mandat la Casa Albă chiar dacă va fi inculpat. Acum face apel la susținătorii săi să doneze bani pentru apărarea lui în instanță.

Urmărirea penală a unui fost președinte este fără precedent în istoria Statelor Unite.

Neama Rahmani, expert juridic, fost procuror: Asistăm la istoria Americii. Niciodată un fost președinte nu a mai fost inculpat penal.

Lui Trump i se va oferi posibilitatea de a se prezenta în instanță. Nu va fi arestat. Va fi înregistrat, ceea ce înseamnă că i se vor lua amprentele, i se vor face fotografiile judiciare față-profil.

Dar cu siguranță nu i se vor pune cătușe. Nu va fi trimis într-o celulă cu alți oameni. Serviciul Secret îl va escorta la New York.

-În sfârșit, asta arată că democrația este acolo unde ar trebui să fie. Bravo, America! Cred că merită cu siguranță ceea ce i se întâmplă.

*

– Inculparea lui este ceva total greșit. Asta e tot ce am de spus.

– De ce crezi asta?

– Este o vânătoare de vrăjitoare politică.

*

– Pentru mine este în general o veste bună, dar nu sunt convinsă că va rezulta ceva din asta. Oricât de mult îl disprețuiesc pe „The Donald”, cred că avem probleme politice mai presante și mai mari decât el.

Dosarul Stormy Daniels, care este doar una dintre numeroasele provocări legale cu care se confruntă Trump, ar putea remodela cursa prezidențială din 2024.

El conducea în rândul potențialilor candidați ai partidului său, având sprijinul a 43% dintre republicani, potrivit unui sondaj din februarie.

Dar un altul, mai recent, arată și că tot cam atâția dintre votanții partidului cred că el ar trebui să renunțe la cursă dacă este inculpat.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Petru Frunze

Un deputat PAS explică de ce nu se regăsește în lista pentru parlamentare: „Avem o misiune comună”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Petru Frunze a publicat pe 20 iulie, pe Facebook, un mesaj cu privire la absența sa de pe lista candidaților PAS pentru alegerile parlamentare din toamnă. Politicianul a declarat că decizia ca el să nu fie printre concurenții formațiunii a fost luată în baza propunerii sale, însă nu a precizat motivul din spatele acesteia. Totodată, Frunze a spus că îi susține pe „toți” candidații PAS la scrutin.

Petru Frunze a menționat că, de la fondarea Partidului Acțiune și Solidaritate, a avut un rol activ în cadrul partidului, ocupând mai multe funcții. Acesta a subliniat că a fost primar și deputat, timp de două mandate, din partea PAS.

Sunt mândru de ce am realizat. (…) După două mandate de primar și două de deputat, am simțit că este timpul pentru o nouă etapă. Decizia de a nu candida pentru un nou mandat a fost luată în baza propunerii mele, decizie pe care o respect. Cred că este o alegere bună, la fel ca toate cele pe care le-am luat în cariera mea politică”, a declarat el.

Acesta a spus că își va duce până la capăt actualul mandat de deputat și va continua să activeze în continuare în calitate de președinte al Organizației Teritoriale PAS Ialoveni și membru al Biroului Politic Național al formațiunii.

Politicianul a declarat că îi susține pe „toți” candidații partidului pentru alegerile parlamentare din toamnă și le dorește succes.

Dragi prieteni, avem o misiune comună, să câștigăm aceste alegeri pentru ca Moldova să devină, în 2028, membră a Uniunii Europene. Împreună reușim!”, a declarat Petru Frunze.

Amintim că, pe 20 iulie, Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate a aprobat lista candidaților pentru alegerile parlamentare. Primul pe listă este liderul PAS, Igor Grosu, care este urmat de prim-ministrul Dorin Recean. Printre concurenții formațiunii se mai numără actuali miniștri și deputați, personalități din domeniul culturii și educației, ex-membri ai Platformei DA și alții. Pe lângă Petru Frunze, pe lista pentru scrutinul din toamnă lipsesc și alți deputați PAS din ultima legislatură, printre care Iulia Dascălu, Vasile Șoimaru și Oazu Nantoi.

În cursul aceleiași zile, Iulia Dascălu a publicat un videoclip în care s-a arătat nemulțumită de faptul că nu se regăsește pe lista formațiunii pentru alegerile parlamentare din această toamnă. Politiciana, care a participat la reuniunea Consiliului Politic Național PAS, a declarat că colegii săi de partid nici măcar nu i-au mulțumit pentru activitatea sa din ultima legislatură și că s-a simțit ca „un ciorap care s-a rupt și a fost aruncat la tomberon”.

Tot pe 20 iulie, Partidul Acțiune și Solidaritate a depus la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea în campania electorală.

***

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 28 septembrie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: