UNIAN

Ucraina ar putea rupe relațiile diplomatice cu Rusia. Zelenski examinează demersul

Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski va examina demersul privind ruperea relațiilor diplomatice cu Rusia. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă din 22 februarie, susținută împreună cu omologul său din Estonia.

„Am primit demersul din partea Ministerului de Externe, pentru a examina posibilitatea ruperii relațiilor diplomatice dintre Ucraina și Federația Rusă”, a menționat Zelenski.

Președintele Ucrainei a mai spus că va instaura Legea Marțială doar în cazul „unui război masiv declanșat de Federația Rusă”.

Între timp, Duma de Stat a Rusiei a ratificat documentul privind „prietenia și colaborarea” cu „Republicile Populare Donețk și Lugansk”.

Amintim că, în seara de 21 februarie, după un discurs de aproape o oră pe tema legăturii istorice dintre ucraineni și ruși, președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care sunt recunoscute în mod oficial, de către Rusia, „Republicile Populare Donețk și Lugansk”. De asemenea, au fost semnate acorduri bilaterale, cu o valabilitate de 10 ani, care permit Federației Ruse să aducă trupe militare pe teritoriul celor două regiuni.

Ulterior, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a publicat o adresare către popor și a declarat că frontierele Ucrainei rămân cele recunoscute pe plan internațional, în pofida oricăror declarații din partea Federației Ruse.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat un bloc de locuințe din Zaporojie: 11 morți, printre care 3 copii

Armata rusă a atacat cu bombe aeriene ghidate orașul Zaporojie în dimineața zilei de 10 octombrie. În urma bombardamentului, 11 persoane au murit, inclusiv trei copii.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, explozia a distrus complet una dintre scările unui bloc de locuințe. De asemenea, au fost avariate mai multe case particulare și alte clădiri.

Șeful administrației militare regionale din Zaporojie, Mihail Semîkin, a anunțat că 11 persoane au fost omorâte în urma atacului. Printre victime se numără și trei copii. De asemenea, 10 persoane, printre care un minor, au fost rănite.

Oficialul a precizat că operațiunile de căutare și salvare sunt în desfășurare. „Este posibil ca sub dărâmături să se mai afle oameni”, a declarat oficialul.

Poliția Națională a Ucrainei a anunțat că nu se știe ce s-a întâmplat cu alte 14 persoane. Potrivit instituției, forțele ruse au lansat cinci bombe aeriene asupra zonelor rezidențiale din Zaporojie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: