New York Post

Ucraina cere de la SUA 2 miliarde de dolari pe lună

Ucraina cere Statelor Unite ale Americii (SUA) să ofere cel puțin 2 miliarde de dolari pe lună ca ajutor economic. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor al Ucrainei Serghei Marcenko, comunică The Washington Post.

„În cadrul discuției din Washington, la întâlnire cu înalți oficiali americani, Marcenko a spus că țara caută cel puțin 5 miliarde de dolari pe lună ca asistență internațională, dintre care aproximativ 2 miliarde de dolari trebuie să vină din Statele Unite pentru a acoperi cheltuielile urgente pentru aprilie, mai și iunie”, mai comunică sursa.

Pe lângă aceste miliarde se așteaptă o cerere suplimentară pe termen lung care să ajute Ucraina să se recupereze după „daunele semnificative ale războiului”. Se menționează că în lipsa susținerii financiare se poate dezvolta o criză o umanitară, cauzată de invazia rusă.

Marcenko, potrivit The Washington Post, a spus că „trebuie să umplem acest gol chiar acum pentru a atrage finanțarea necesară și a câștiga acest război”.

Potrivit lui, Ucraina caută sprijin economic pentru a continua să plătească pensiile, salariile lucrătorilor din sănătate și educație, dar și alte nevoi umanitare.

De menționat că SUA au oferit deja Ucrainei aproximativ un miliard de dolari. Săptămâna trecută, administrația președintelui SUA a anunțat despre un ajutor de 500 de milioane de dolari.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: