observator.tv

Un copil în vârstă de 3 ani a ieșit din ogradă și a dispărut. Polițiștii l-au depistat într-o livadă din apropiere

Un copil în vârstă de 3 ani din raionul Căușeni a dispărut în seara zilei de 3 aprilie, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). După ce părinții nu au reușit cu forțe proprii să găsească minorul, aceștia au alertat oamenii legii.

„Potrivit primelor informații băiatul a ieșit din ogradă în sera zilei de 3 aprilie aproximativ ora 18:00. Părinții acestuia nu au reușit să-l găsească, iar după mai multe încercări aceștia au apelat la vecini și săteni. Pe parcursul nopții minorul a fost căutat dar fără rezultat, iar în dimineața zilei de 4 aprilie, oamenii au apelat la salvatori și polițiști pentru ajutor”, se arată într-un comunicat al IGSU.

„Angajații IGSU în comun cu cei din cadrul Inspectoratului de Poliție Căușeni au format grupuri de căutare mixte pentru a identifica locul aflării băiatului. După două ore de căutare intensă, angajații MAI au depistat copilul dormind într-o livadă la distanța de aproximativ 1 km de casa minorului”, mai anunță IGSU.

Aceeași sursă informează că „băiatul a fost preluat de specialiști și transportat pentru investigații medicale la spital. Din fericire minorul nu a suportat traumatisme sau hipotermie, în pofida temperaturilor joase înregistrate pe parcursul nopții”.

Organele de drept urmează să investigheze cazul. În acest context, salvatorii îndemnă oamenii care au în grijă minori să-i monitorizeze strict, în special dacă sunt copii de vârsta preșcolară, iar în situații de criză să apeleze de urgență Serviciul 112.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident în raionul Strășeni: doi soți și fiica lor de 6 ani, transportați la spital. Copila, în stare gravă

Doi soți și fiica lor de 6 ani au fost transportați la spital cu diferite traumatisme. Minora se află în stare gravă. Accidentul s-a produs noaptea trecută, după ce unul dintre soți ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, iar mașina a derapat de pe traseu și a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției.

Accidentul a avut loc în jurul orei 02:00, în apropierea localității Făgureni, raionul Strășeni.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, conducătorul unui automobil de model Toyota RAV4 ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, a derapat de pe traseu și a ajuns într-un canal de scurgere a apei.

În urma accidentului, un bărbat de 39 de ani, soția acestuia în vârstă de 37 de ani și fiica lor de 6 ani au fost transportați la spital cu diverse traumatisme. Minora se află în stare gravă.

Polițiștii urmează să stabilească cine se afla la volanul automobilului în momentul producerii accidentului, precum și circumstanțele cazului. Potrivit Inspectoratului, bărbatul de 39 de ani a fost testat alcoolscopic, fiind stabilită o concentrație de 0,85 mg/l alcool în aerul expirat, iar femeii i-au fost prelevate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: