Николай Пахольницкий

Un dejun la cafenea, vizită la farmacie și facturile. „O lună cu minimul”. Experiment NM

După o săptămână de experiment, conform condițiilor căruia subsemnatul Nicolai Paholinițchi, reporter NM, trebuie să trăiesc timp de o lună doar din minimul de existență (2565,8 lei), toate temerile și grijile mele s-au potolit. Mi-am permis să iau dejunul la o cafenea, am mers la farmacie, așa cum mi-au sugerat internauții pe rețelele sociale și am plătit o parte din facturi pentru serviciile locativ-comunale. Dar despre toate – pe rând.

Temerile

9 octombrie, a noua zi a experimentului. În această perioadă, organismul și creierul meu au reușit să se adapteze și să se obișnuiască cu schimbările. Minimul nu mă mai sperie și eu pur și simplu continuu să trăiesc în limita posibilităților financiare care sunt.

Ce-i drept, atunci când aceste posibilități sunt mai multe, trăiești mai bine, desigur. De exemplu, ieri a fost o ploaie puternică și aș fi putut ajunge de la serviciu până acasă cu taxiul, fără să-mi fac griji că-mi voi uda picioarele. Dar în condițiile minimului, maximumul nostru este pelerina de peliculă și troleibuzul.

Dejunul la cafenea

În blogul precedent, am spus, cât de mult îmi doream o cafea la pachet. Iar aici, în magazinul de lângă casă, s-a deschis o terasă. A fost promoție – pentru o băutură fierbinte primești cadou o gogoașă. Și asta, în timp ce aici, un ceai, de exemplu, costă 10 lei, iar o gogoașă – 18 lei. Am ales un ceai din caramelă și vanilie și o gogoașă de ciocolată.

Nicolai Paholinițchi
Nicolai Paholinițchi

Chiar și trăind cu minimul, trebuie să-ți permiți măcar unele cheltuieli modeste pentru plăceri și organizarea timpului liber.

Farmacia

Când NM a anunțat despre experiment, mulți au scris în comentariile de pe rețelele sociale că, vezi tu, mai încearcă să cumperi și medicamente. Inițial, mi s-a părut o idee proastă: de ce să mai cumpăr ceva de la farmacie dacă nu am nevoie de medicamente.

Dar, pe de altă parte, eu cumpăr adesea din farmacii ceaiuri din plante, pe care îmi place să le beau seara. În plus, conform calculelor autorităților, minimul de existența include și un set minim de medicamente.

Am decis să cumpăr de la farmacie vitamina C și un pachet de ceai din plante. În ce privește ceaiul, totul e simplu – l-am luat pe cel mai ieftin, de 34 de lei. Dar iată cu vitamina C a fost mai dificil. Farmacistul m-a convins că în acidul ascorbic doza de vitamina C este foarte mică, de aceea am luat vitamina C cu doza de 500 mg. Ce-i drept, cutia de 31 de lei mi s-a părut costisitoare și am luat doar o folie cu aproximativ 10 lei. Acestea îmi vor ajunge pentru 10 zile.

Nicolai Paholinițchi
Nicolai Paholinițchi

Serviciile locativ-comunale

Așa cum am mai scris, așa s-a stabilit în familia mea că mie îmi este mai comod să plătesc cu cardul meu pentru energia electrică, apă, gaze, deservirea blocului și evacuarea gunoiului. Iar soția mea Tania plătește pentru internet și interfon. Pentru mine, „serviciile locativ-comunale” sunt mai costisitoare, dar, așa cum am mai scris, am decis că nu încălcăm această tradiție. Voi „recupera” acești bani din contul mărunțișurilor casnice de utilizare comună, pe care le cumpără Tania și care ar fi aiurea să le împărțim: burete pentru spălatul vaselor, pungi de gunoi, detergenți ș.a.

Pentru a nu tăia brusc din buget, am decis să plătesc facturile în rate. Economisind niște bani în ajun, am plătit factura pentru energia electrică – 114,74 de lei. Pentru mulți, această sumă ar putea părea foarte mică. Explicația este simplă: avem o locuință mică, în luna septembrie ziua însorită este încă lungă. Dar ce-i mai important – nu avem boiler, cazanul încălzește apa. În apartamentul pe care îl închiriam înainte, factura pentru energia electrică era foarte rar mai mică de 300 de lei, cel mai adesea – 400-500 de lei.

Acum a rămas să plătesc pentru apă și deservirea blocului – de obicei, aceasta înseamnă aproape 230 de lei și pentru gaze – ar trebui să fie vreo 120 de lei.

Mâncarea

În meniu nu s-a schimbat nimic deosebit – consum în continuare multe crupe, pâine și paste, puține produse lactate și ouă, și mai puține produse din carne și pește.

Dar am început să descopăr pentru mine „bucate” gustoase, ieftine, pe care nu le mâncam anterior pentru că sunt dăunătoare. De exemplu, cartofi prăjiți, de care, în ultimii cinci ani, am mâncat cel mult de cinci ori, sau pâine albă, proaspătă cu lapte rece. Dar uite că acum, în timpul experimentului, pot să-mi permit așa ceva.

Bilanțul

Spre sfârșitul celei de-a noua zi a experimentului, mi-au rămas 1757,82 lei (din 2565,8 lei). Timp de nouă zile, am cheltuit 807,98 de lei. Calculatorul meu arată că până la sfârșitul experimentului, pot cheltui câte 78 de lei pe zi.

Planurile

În ultimul timp, s-a răcit considerabil, de aceea luna aceasta va trebui să cumpăr îmbrăcăminte de sezon. În plus, atunci când noi planificam acest experiment, intenționam să merg în România, dar situația provocată de coronavirus a compromis aceste planuri. De aceea în timpul apropiat, voi descoperi Moldova – anotimpul încă ne permite.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

politia.md

„Protejarea copiilor” sau „tâlhărie”? Ce se știe despre scandalul legat de droguri de la Vadul lui Vodă

În orașul Vadul lui Vodă a izbucnit un scandal legat de droguri și reținerea mai multor persoane. Avocata Violeta Gașițoi susține că trei părinți, care încercau să-și protejeze copiii, au fost acasă la bărbatul pe care localnicii îl suspectau că vinde droguri și au găsit mai multe pungi cu substanțele interzise, pe care le-ar fi distrus. Inspectoratul General al Poliției (IGP), însă, a anunțat că anchetează cazul ca pe o tâlhărie. Potrivit oamenilor legii, cinci suspecți au pătruns cu forța în locuința victimei, au exercitat violență asupra acesteia și au imobilizat-o, sustrăgând aproximativ 10 000 de lei și „alte bunuri”.

Avocata Violeta Gașițoi a relatat despre situația din Vadul lui Vodă pe 1 mai.

La Vadul-lui-Vodă, oamenii trăiesc cu frică pentru copiii lor. (…) Părinții au scris plângeri, au cerut ajutor, au semnalat traficul de droguri din localitate. Primăria a dat din umeri, poliția a dat din umeri și face asta în continuare. Iar persoana despre care toată comunitatea vorbește că vinde substanțe interzise a continuat să o facă. Și atunci trei părinți au ajuns la limită. Au mers la acea persoană, ei nu ascund asta, își recunosc faptele și sunt gata să răspundă pentru ele. Au găsit pungi pline cu substanțe interzise, le-au luat și le-au distrus. A fost și o altercație, desigur. Ei tot își recunosc vina pentru aceasta. Pentru că vorbim de părinți disperați, care au vrut să-și protejeze copiii”, a declarat Violeta Gașițoi.

Avocata a menționat că părinții au fost puși sub învinuire și sunt prezentați de procurori drept „o grupare criminală organizată”.

Persoana care recunoaște că i-au fost luate drogurile este considerată victimă. Doar că el a spus că nu vindea, el este consumator. Și apare o întrebare juridică foarte simplă: din ce moment substanțele interzise de lege devin bunuri care trebuie protejate? (…) Mai mult, unul dintre părinți a depus o plângere la CNA (Centrul Național Anticorupție – n. r.), cu probe video că această activitate ilegală continua. Și, coincidență sau nu, atunci când s-a cerut prelungirea arestului, în timp ce cei doi care nu au depus plângere la CNA au fost eliberați, pentru celălalt a fost prelungit arestul”, a adăugat avocata.

Pe 6 mai, Inspectoratul General al Poliției a comunicat că investighează cazul prin prisma infracțiunii de tâlhărie.

Conform instituției, pe 28 februarie, cinci suspecți ar fi pătruns forțat în locuința victimei, au agresat și imobilizat bărbatul, sustrăgând circa 10 000 de lei și „alte bunuri”. Victima a suferit leziuni corporale de gravitate medie.

În cadrul investigațiilor, polițiștii examinează mai multe versiuni privind circumstanțele producerii infracțiunii, existând bănuiala rezonabilă că între victimă și unul dintre suspecți, ambii anterior cercetați penal, inclusiv pentru deținerea drogurilor, ar fi existat un conflict. Toate persoanele vizate în acest caz au refuzat testarea la substanțe narcotice, fapt consemnat în cadrul acțiunilor procesual-penale”, a spus IGP.

Cei cinci suspecți au fost reținuți. Doi dintre aceștia sunt plasați în arest preventiv, doi în arest la domiciliu, iar unul este cercetat în stare de libertate.

De asemenea, victima a fost ulterior reținută în legătură cu activități ilegale legate de droguri.

Anterior, în adresa poliției nu au parvenit sesizări din partea părților privind pretinse acțiuni ilegale”, a subliniat IGP.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: