Un nou director la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Recent a primit cetățenia R. Moldova

Guvernul a aprobat astăzi numirea lui Daniel-Marius Staicu în funcția de director al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor pentru un termen de cinci ani, din data de 15 decembrie 2022. Recent Staicu a primit cetățenia Republicii Moldova. 

Numirea lui Daniel-Marius Staicu a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței de Guvern.

„Domnul Staicu are o vastă experiență și pregătire profesională. Are parcurs profesional de activitate în funcții de execuție și conducere în cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România. Are o vastă experiență în domeniul investigării și combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor, fraudelor fiscale, identificării activelor”, s-a anunțat la ședința Cabinetului de miniștri.

La rândul ei, premierul Natalia Gavrilița i-a urat „rezistență și curaj” noului numit.

„Avem o numire, cred eu că va face valuri în societatea noastră. Îi mulțumesc foarte mult domnului Staicu pentru acceptarea acestei provocări profesionale. Dumnealui are o vastă experiență în domeniul combaterii corupției în România. Are și experiență în domeniul public, dar și privat. (…) Vă dorim multă rezistență și curaj”, a comunicat premierul.

Menționăm că în noiembrie curent, Daniel-Marius Staicu a primit cetățenia Republicii Moldova, în urma unui decret semnat de Maia Sandu.

Presa din România scrie că Daniel-Marius Staicu a fost președintele Oficiului Național de Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din România în perioada 2018 – 2020. Ulterior, a revenit în Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România. Acum, Staicu conduce o direcție a băncii moldovene VictoriaBank, deținută de Banca Transilvania.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: