news.ro

Un poliţist a murit după ce a fost rănit în timpul confruntărilor cu susţinătorii lui Donald Trump (VIDEO)

Un poliţist a murit după ce a fost rănit în timpul confruntărilor cu susţinători ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, pe 6 ianuarie, în timpul asaltului acestora asupra Capitoliului de la Washington, a anunţat poliţia SUA.

Agentul Brian Sicknick făcea parte din forţele desfăşurate în timpul confruntărilor de la Capitoliu, fiind rănit în timpul unor contacte fizice cu protestatari, a precizat poliţia Capitoliului într-un comunicat. El a fost dus la spitalul local, unde a murit din cauza rănilor. Sicknick lucra de 12 ani în serviciul de poliţie, transmite agerpres.ro.

 

Amintim că patru protestatari au murit în timpul acestor incidente, printre care o femeie-militar în rezervă rănită de un glonţ tras de poliţie.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă formalitate, certificarea victoriei lui Joe Biden de către cele două camere ale Congresului reunite în sesiune extraordinară, s-a transformat în „insurecţie”, „aproape rebeliune”, potrivit termenilor folosiţi de preşedintele ales, atunci când mai multe sute de susţinători ai lui Trump au luat cu asalt Capitoliul, întrerupând dezbaterile.

Imaginile filmate în interiorul maiestuoasei clădiri vor marca istoria: congresmeni care purtau măşti de gaz, agenţi de poliţie în civil cu pistoale, manifestanţi instalaţi în birouri ale parlamentarilor. Aceste scene au stârnit consternare şi indignare în întreaga lume, iar imaginea SUA, care se doresc un model al democraţiei, a fost puternic afectată.

Extrem de criticat pentru lipsa sa de anticipare, şeful poliţiei Capitoliului, Steven Sund, şi-a prezentat demisia.

La o zi după acest haos care a zguduit America, Donald Trump, acuzat de Joe Biden că a subminat democraţia, a lansat un rar apel la „reconciliere”, condamnând un „atac odios” asupra Capitoliului.

Într-o întregistrare video ce marchează o schimbare netă de ton, preşedintele republican se declară „scandalizat de violenţa” la care s-au dedat sute dintre simpatizanţii săi. „Mă voi concentra de acum pe o tranziţie ordonată a puterii”, a dat el asigurări.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Grosu/Facebook

Roaming gratis pentru Moldova, din 2026. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen la Chișinău

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că tarifele de roaming între Republica Moldova și statele-membre UE vor fi eliminate, începând cu 1 ianuarie 2026. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie în cadrul unei conferințe de presă cu președinta Maia Sandu și președintele Consiliului European, Antonio Costa, după primul summit Moldova-UE.

Noi vom elimina toate costurile de roaming. Din experiența noastră, în Uniunea Europeană, este o modalitate extraordinară de a conecta oamenii și business-urile”, a declarat Ursula von der Leyen.

Liberalizarea va avea loc la 1 ianuarie 2026.

Totodată, oficialii europeni au confirmat că Republica Moldova este pregătită să adere la programul „Roam like at Home”. Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni vor putea utiliza telefonia mobilă și internetul în UE fără taxe suplimentare.

***

Amintim că Summit-ul Republica Moldova – Uniunea Europeană a avut loc la Reședința de Stat din Chișinău.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: