The Times

Un tânăr din Călărași a estorcat 74 de mii de lei de la o femeie, pentru a nu-i publica fotografiile intime (VIDEO)

Timp de mai bine de un an, un bărbat în vârstă de 22 de ani, din satul Sipoteni, raionul Călărași, ar fi șantaj o tânără, estorcând de la aceasta bani în repetate rânduri. Acesta ar fi amenințat femeia că va publica pe rețele de socializare imagini video și foto cu caracter intim. Individul a fost reținut și riscă până la 10 ani de închisoare.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în perioada anilor 2019-2020. Bănuitul, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane, a intrat în posesia unor înregistrări video și foto cu caracter intim ale victimei, amenințând-o cu publicarea acestora pe rețelele de socializare. 

Pentru ca imaginile să nu ajungă în spațiul public, suspectul a cerut și dobândit de la victimă, în rate, suma de 74 000 de lei. Acum două luni, tânăra de 21 de ani a apelat la oamenii legii.   

Suspectul și-a recunoscut vina parțial și este cercetat în libertate. Dacă va fi găsit vinovat,  el riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 10 ani și amendă de la 92 500 la 117 500 de lei.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Avocatele familiei Vartic acuză că sunt obligate să transcrie materialele cauzei „pe maculator”: „Un abuz în era digitalizării justiției”

Avocatele care reprezintă interesele familiei Ludmilei Vartic au făcut un apel public către Uniunea Avocaților, Avocatul Poporului și Procuratura Generală, solicitând stoparea a ceea ce califică drept „îngrădire a dreptului la un proces echitabil” în dosarul Vartic. Avocata Gabriela Kornacker acuză că procurorul de caz le obligă să transcrie materialele dosarului penal „pe maculator”, refuzând să le permită fotografierea sau scanarea actelor, practică standard în toate procedurile judiciare.

„Un abuz în era digitalizării justiției. În era digitală în care ne aflăm, în era digitalizării justiției, procurorul ne impune să transcriem materialele dosarului penal pe maculator. Evident că acest lucru este un abuz”, a declarat Kornacker.

Avocata a explicat că, pe 14 aprilie, procurorul de caz a restricționat accesul la materialele cauzei și le-a permis doar luarea de notițe, cu excepția măsurilor speciale de investigație. Contestația depusă la judecătorul de instrucție urmează să fie soluționată abia pe 18 mai.

Kornacker a descris un incident concret din această zi, când avocatele au fost chemate să ia cunoștință cu o ordonanță de dispunere a expertizei și cu un raport de expertiză deja finalizat, fiindu-le refuzată fotografierea acestora.

„La întrebarea mea dacă ni se permite fotografierea acestor acte, doamna procuror ne-a spus foarte franc că nu, pentru că avem acces limitat de a fotografia actele dosarului. Profesioniștii din domeniu cunosc foarte bine că fotografierea sau scanarea actelor dintr-un dosar penal face parte dintr-un procedeu tehnic standard de luare de cunoștință cu materialele dosarului”, a spus avocata.

Procurorul de caz a invocat necesitatea păstrării secretului anchetei și prevenirea scurgerii de informații din dosar. Kornacker a menționat că a respins acest argument, deoarece luarea de notițe implică același risc de scurgere a informațiilor ca și fotografierea.

Avocata a mai susținut că acțiunile procurorului ar putea fi calificate drept infracțiune, invocând articolul 303 prim din Codul Penal, „Imixtiunea în activitatea avocatului”, prevedere introdusă în 2024.

„Noi credem cu tărie că scopul acestei limitări nu este unul legitim. În primul rând, este împiedicarea unei apărări eficiente, iar în al doilea rând această măsură este una de discreditare și hărțuire profesională a avocatelor”, a concluzionat Kornacker.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Procuratura Generală, privind accesul avocaților la anchetă, însă la momentul publicării materialului, nu am primit un răspuns.

***

Ludmila Vartic, fostă educatoare din Hîncești și mamă a două fetițe, a decedat pe 3 martie 2026 după ce ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc din Chișinău. Mai multe ONG-uri și activiști au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul acesteia, Dumitru Vartic, ar fi exercitat abuzuri asupra ei timp de mai mulți ani. Pe marginea cazului a fost deschis un dosar pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, Dumitru Vartic având statut de bănuit. Anterior, Procuratura restricționase accesul avocatelor la informațiile privind măsurile speciale de investigație, decizie pe care apărătoarele o contestă în instanță.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: