Un tren de marfă, încărcat cu mașini, implicat într-un incident feroviar în România
Full Article 1 minutes read

Un tren de marfă, încărcat cu mașini, implicat într-un incident feroviar în România

Un tren Inter Regio 1822, care circula pe distanța Arad-București, pe 13 martie a fost nevoit să frâneze brusc pentru a evita coliziunea cu un tren de marfă care se afla pe calea de rulare. Acesta deraiase de pe calea pe care circula, în condiții care nu au fost deocamdată clarificate, scrie profit.ro.

Mai multe persoane au fost rănite, în urma frânării, fiind activat codul roșu de intervenție. În total, au fost confirmați 12 răniți, din care patru au fost transportați la spital.

Întreprinderea responsabilă de automobile a confirmat că trenul de marfă aflat pe linia de cale ferată din zona localităților Roșiorii de Vede era încărcat cu automobile.

„Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Rosiorii de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații”, au transmis reprezentanții instituției.

Cei de la întreprindere susțin că toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor.

„În prezent, autoritățile derulează investigațiile necesare, pe care le sprijinim împreună cu furnizorul nostru de transport”, au adăugat ei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: