UNESCO a adăugat Odesa pe lista Patrimoniului Mondial în Pericol

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a anunțat miercuri că a desemnat centrul istoric al Odesei, un oraș-port ucrainean, drept sit al Patrimoniului Mondial în Pericol, relatează HotNews.

Statutul, acordat de o reuniune a UNESCO la Paris, ar putea ajuta la protejarea moștenirii culturale a Odesei, care a fost amenințată de la invadarea Ucrainei de către Rusia și va permite accesul la ajutor financiar și tehnic internațional.

Odesa a fost bombardată de mai multe ori de Rusia de la invazia sa în Ucraina, pe 24 februarie 2022.

În iulie 2022, o parte din acoperișul mare de sticlă și ferestrele Muzeului de Arte Frumoase din Odesa, inaugurat în 1899, au fost distruse.

Ministrul ucrainean al Culturii şi Informaţiei, Oleksandr Tkacenko, a fost primit în august 2022 de directorul general al UNESCO, Audrey Azoulay, la sediul general din Paris al acestei organizaţii şi a anunţat că Ucraina va cere această înscriere a centrului istoric din Odesa, care este deja „recunoscut şi clasat la nivel naţional”.

„Odesa este în pericol în acest moment; constatăm bombardamente frecvente”, a declarat atunci el pentru AFP, potrivit Agerpres.

„Dacă închideţi ochii şi vă imaginaţi cartiere din Paris, Nisa şi Marsilia, atunci vă puteţi imagina şi Odesa, care este un oraş costier şi a cărui arhitectură este majoritar originară din Franţa şi Italia. Planul centrului istoric este cu adevărat unic şi foarte european, cu numeroase bulevarde înconjurate de arbori şi numeroase monumente care omagiază istoria Ucrainei”, a continuat ministrul Culturii din această ţară.

Odesa, un oraş portuar la Marea Neagră, celebru mai ales pentru scările sale monumentale, este şi un port strategic în actualul conflict armat, fiind bombardat de mai multe ori de forţele militare ruse.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

president.gospmr

Tiraspolul ar putea prelungi starea de urgență cu încă 2 luni. Krasnoselski: situația economică rămâne dificilă

Tiraspolul ar putea prelungi starea de urgență în economie până pe 9 august. Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a făcut această propunere în cadrul unei ședințe cu subalternii săi, în cadrul căreia a constatat că situația economică din stânga Nistrului „rămâne dificilă”. Un „decret” în acest sens a fost transmis așa-zisului Soviet Suprem, care urmează să se pronunțe într-o ședință extraordinară.

În cadrul ședinței convocate de Krasnoselski pe 8 iulie, au participat reprezentanții așa-numitului guvern și soviet suprem local, precum și reprezentanții comisiei special formate pentru elaborarea măsurilor anticriză.

Potrivit administrației de la Tiraspol, discuțiile s-au axat pe menținerea locurilor de muncă, susținerea întreprinderilor industriale – în special a celor orientate spre export – și reducerea cheltuielilor publice. Krasnoselski susține că, în actualele condiții, este dificil de prognozat veniturile bugetare, iar autoritățile trebuie să decidă care cheltuieli pot fi amânate și care sunt esențiale.

Potrivit sursei citate, Tiraspolul continuă să opereze modificări la „bugetul” pentru anul 2025, precum și să elaboreze „proiectului bugetului pentru 2026”, în conformitate cu noile realități economice.

Criza în regiunea transnistreană: de la ce a pornit, cine e de vină și ce consecințe are

Amintim că regiunea transnistreană a instituit, pe 11 iunie, pentru 30 de zile, starea de urgență în economie. Tiraspolul a invocat, drept motiv, reducerea livrărilor de gaze naturale în stânga Nistrului.

O săptămână mai târziu, autoritățile de facto de la Tiraspol au recunoscut că situația economică din stânga Nistrului este una critică: rezervele financiare au fost epuizate, iar executarea „bugetului local” este imposibilă „din cauza crizei energetice și a contextului geopolitic”.

Astfel, după ce, la sfârșitul lunii mai, Tiraspolul a anunțat că cadrele didactice își vor primi indemnizațiile de concediu pentru vara anului 2025 în două tranșe egale –  justificând decizia prin lipsa fondurilor în așa-zisul buget al regiunii – așa-zisele autorități din stânga Nistrului au anunțat, pe 20 iunie, că și bugetarii din regiunea transnistreană își vor primi salariile, din 1 iulie, în două părți egale.

La începutul lunii iulie, proprietarul holdingului „Sheriff” din regiunea transnistreană, Victor Gușan, a alocat aproximativ 2 milioane de dolari din fonduri proprii administrației orașului Tiraspol – „pentru rezolvarea problemelor gospodărești”. Înseamnă asta că „situația este, într-adevăr, foarte rea” pe malul stâng? Este un semnat adresat Moscovei? Sau Chișinăului? Sau doar un gest dictat de convingeri personale? — detalii în analiza NM.

Precizăm în acest context că, anterior, Biroul politici de reintegrare a declarat pentru NM că a oferit sprijin pentru populația regiunii, însă administrația nerecunoscută nu a dat curs propunerilor: „Chișinăul este mereu dispus să vină în sprijinul cetățenilor săi din regiune și să evite provocarea crizelor umanitare în măsură să afecteze și malul drept al Nistrului”.

***

Amintim că Federația Rusă a refuzat să mai furnizeze gaze naturale în Republica Moldova, destinate regiunii transnistrene, de la 1 ianuarie, deși contractul prin care și-a asumat să o facă este în vigoare. Decizia Moscovei a declanșat o criză în stânga Nistrului, dar s-a răsfrâns și asupra malului drept.

În februarie, Chișinăul a permis tranzitul de gaze către regiunea transnistreană, în baza unui contract între Moldovagaz și un trader european, cu plata în avans. Recent, președinta Maia Sandu a recunoscut că gazele care ajung astăzi în regiune sunt achitate de Federația Rusă, dar a precizat că autoritățile nu deține informații despre cum sunt plătite livrările: „Rusia achită. Știm că Rusia. Nu știm detalii, pentru că nimeni nu ni le prezintă”.

Președinta a mai precizat că soluționarea problemelor economice din regiune este practic imposibilă, atâta timp cât Rusia își menține ilegal pe teritoriul din stânga Nistrului trupele militare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: