NewsMaker

Unii alegători pot vota la locul aflării la scrutinele din 20 octombrie. Cum puteți depune cerere

Persoanele care, din motive de sănătate sau alte motive întemeiate, nu vor putea să vină la secțiile de votare la scrutinele din 20 octombrie, au posibilitatea de a vota la locul aflării. Comisia Electorală Centrală a anunțat că, începând cu 7 octombrie, pot fi depuse cereri în acest sens.

CEC informează, într-un comunicat, că, potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14:00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14:00 numai la prezentarea unui certificat medical.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare. În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic.

În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează cel puțin doi membri ai biroului, care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

***

Precizăm că, pe 20 octombrie, în Republica Moldova se vor desfășura alegerile pentru funcția de președinte al țării și referendumul constituțional cu privire la aderarea la UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Le Figaro

Noua Caledonie, teritoriu francez, ar putea deveni stat. Însă nu va obține independență deplină

Susținătorii și opozanții independenței teritoriului francez de peste mări Noua Caledonie, situat pe un arhipelag din Oceanul Pacific, au semnat pe 12 iulie un acord privind crearea unui nou stat. Acordul prevede că Noua Caledonie va obține autonomie, dar nu și independență deplină față de Franța. Înainte ca documentul privind noul stat să intre în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Parlamentul Franței și prin referendum în Noua Caledonie.

Potrivit ziarului Le Figaro, acordul prevede că Noua Caledonie va rămâne sub controlul Franței, dar va obține statutul de stat, consacrat în Constituția franceză. „Nu există analogii pentru un astfel de aranjament statal în lume”, notează publicația, adăugând că acordul va fi supus unui referendum, care va avea loc în 2026. Ulterior, în Noua Caledonie vor avea loc alegeri.

Acordul prevede că locuitorii Noii Caledonii vor avea dreptul la dublă cetățenie — caledoniană și franceză — însă cetățenia caledoniană va fi inseparabilă de cea franceză. Statul Noua Caledonie va primi competența de a-și construi în mod independent relațiile internaționale, iar Franța se angajează să ofere sprijin pentru dezvoltarea economică a noului stat.

În plus, acordul stabilește un plan de redresare a economiei insulei, care include, printre altele, reluarea și extinderea extracției și prelucrării nichelului — principala resursă naturală a teritoriului.

Conform DW, Franța a instaurat controlul asupra Noii Caledonii în anul 1853, iar în 1946 i-a acordat acestui teritoriu colonial statutul de posesiune franceză de peste mări. Noua Caledonie este al treilea cel mai important producător de nichel din lume, însă industria se află în stare de criză, iar unul din cinci locuitori ai teritoriului trăiește sub pragul sărăciei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: