sputnik.md

Uniunea Avocaților va examina plângerea depusă de Filat în privința lui Igor Popa

Uniunea Avocaților va examina plângerea depusă de Vladimir Filat în privința fostului său apărător, Igor Popa. Un comunicat în acest sens a fost publicat de reprezentanții instituției de drept pe 29 septembrie.

„Uniunea Avocaților din Republica Moldova a fost sesizată de domnul Vlad Filat urmare a aparițiilor publice ale fostul său avocat Igor Popa, urmând ca plângerea să fie examinată în cadrul Comisiei pentru etică și disciplină”, se arată în declarație.

Comisia va analiza comportamentul și acțiunile avocatului Igor Popa, în raport cu fostul său client, prin prisma respectării disciplinei și normelor de etică profesională, corespunzător prevederilor Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, Statutului profesiei de avocat și Codului deontologic al avocaților. Ulterior, aceasta urmează să se pronunțe asupra încălcărilor reclamate în acțiunile avocatului, iar în cazul existenței unor temeiuri suficiente, privitor la eventualele sancțiuni care se impun.

Amintim că Vladimir Filat a anunțat pe 28 septembrie că a depus o plângere la Uniunea Avocaților pe numele lui Igor Popa. De asemenea, acesta a depus două plângeri la Procuratura Generală. Prima dintre acestea se referă la violarea secretului corespondenței și colectarea ilegală de informații referitor la viața privată, iar cea de-a doua în scopul inițierii investigațiilor și verificarea afirmațiilor relatate de către acesta în cadrul unei emisiuni.

Reacția vine după ce în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV din 23 septembrie, Igor Popa a făcut mai multe dezvăluiri grave despre fostul său client, Vladimir Filat, Printre altele, el l-a acuzat că ar fi furat 100 mln de euro din sistemul bancar și a prezentat mai multe scrisori pe care politicianul le-ar fi adresat fostei sale soții. Într-o conferință de presă din 24 septembrie, Filat a respins acuzațiile.

În urma declarațiilor lui Popa, mai mulți avocați au criticat atitudinea sa și au menționat că ar putea fi sancționat pentru încălcarea codului deontologic al avocatului.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Lefurile deputaților ar putea crește de la 20.800 la aproape 46.000 de lei, de la 1 ianuarie. Belous: „Toți își doresc salarii mai mari”

Deputații din Republica Moldova ar putea primi, din 1 ianuarie, salarii de aproape 46.000 de lei lunar, față de 20.800 de lei în prezent. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a declarat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLive că Guvernul intenționează să aprobe proiectul noii legi a salarizării în noiembrie, după ce va primi opinia Comisiei Europene. Nici pentru miniștri, nici pentru alți angajați din sectorul public care au salarii „decente” nu sunt prevăzute majorări.

„Venim cu majorări pentru deputați pentru că ei astăzi au circa 20 de mii de lei salariu, dar au unele plăți compensatorii. La dumnealor vor crește salariul, dar luând în considerație numărul deputaților (…) vreau să vă asigur că toate cheltuielile ce țin de Președinție, Guvern, Parlament sunt sub 1% din costul Legii salarizării. (…) După legea salarizării, salariul unui deputat va fi 45.900, de la 20.800, cât au în prezent”, a declarat ministra Finanțelor.

De salarii mai mari, de la 1 ianuarie, ar urma să se bucure și angajații din educație, ordine publică, armată, administrație publică locală și asistență socială. În cazul acestora, lefurile vor crește de la Anul Nou cu 10 – 30%.

În schimb, unele categorii de angajați care au deja salarii considerate relativ decente nu vor beneficia de creșteri sau vor  primi majorări mici. Ministra Finanțelor a dat exemplul șefilor de direcții din unele instituții, ale căror salarii depășesc media din sectorul public: „La nimeni salariul nu este în descreștere, dar la ei nu va fi creștere. Nu se majorează sau (nr: se majorează) cu un procent foarte mic în sectorul public la cei care au salariu relativ decente”.

În ceea ce salariile judecătorilor, oficiala a declarat că acestea vor crește, însă nesemnificativ: „Noi am venit cu propunerea ca cei care trec procedurile de vetting și pre-vetting și astăzi au posibilitatea să primească salarii cu 50% mai mari. (…) Nu ne putem permite bugetar să venim cu creștere, cum a fost solicitat. (…) Toți își doresc salarii mai mari, dar să nu uităm despre capacitatea bugetului de a finanța aceste creșteri”.

Reamintim, tot din 2027, salariul brut al președintei Maia Sandu ar urma să crească de la 22.000 la 55.000 de lei, adică cu aproape 147%. Detalii – AICI.

Potrivit ministrei Finanțelor, proiectul a parcurs deja consultările interne și a fost transmis partenerilor din Uniunea Europeană pentru examinare. Autoritățile așteaptă opinia Comisiei Europene și intenționează să îl aprobe în Guvern pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă Guvernul o va aproba, parlamentul o va vota, iar președinta Maia Sandu o va promulga, noua Lege a salarizării va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.  


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: