delphi.lv

Uniunea Europeană va impune sancțiuni împotriva unor oficiali din Belarus

Uniunea Europeană va impune sancțiuni împotriva unor oficiali din Belarus. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul unei ședințe de urgență a liderilor țărilor UE. 

„UE va impune în curând sancțiuni împotriva unui număr substanțial de persoane responsabile de violențe, de represiune și de falsificarea rezultatelor alegerilor”, se arată într-un comunicat al Consiliului European.

Totodată, Uniunea Europeană solicită autorităților din Belarus să găsească o modalitate de ieșire din criză prin încetarea violențelor, prin detensionarea situației și printr-un dialog național.

Aceeași sursă notează că „progresele înregistrate în ultimii ani în relația dintre UE și Belarus sunt periclitate”, iar „orice deteriorare suplimentară a situației va genera consecințe negative”.

Precizăm că ieri, 19 august, cancelarul german, Angela Merkel, a anunțat că liderii țărilor Uniunii Europene nu recunosc rezultatele alegerilor prezidențiale din Belarus.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

CNN Indonesia

Morți și zeci de persoane dispărute, după ce un feribot care se deplasa spre Bali s-a scufundat

Cel puțin patru persoane au murit, iar zeci sunt date dispărute după ce un feribot care făcea legătura între insulele indoneziene Java și Bali s-a scufundat, relatează BBC. Potrivit sursei, feribotul s-a scufundat în largul insulei Bali.

La bordul navei, care s-a scufundat în seara zilei de 2 iulie, se aflau 53 de pasageri și 12 membri ai echipajului. Feribotul efectua o cursă din Java de Est către insula Bali.

„23 de persoane au fost salvate, patru au murit”, a declarat pentru AFP șeful poliției din orașul Banyuwangi de pe insula Java, de unde a plecat feribotul, Rama Samtama Putra.

Cauza naufragiului nu este cunoscută. Incidentul a avut loc la aproximativ 25 de minute după plecarea feribotului de pe insula Java. Operatorul feribotului a declarat pentru presa locală că, cu puțin timp înainte de naufragiu, echipajul navei a raportat o defecțiune la motor.

Potrivit sursei, această rută este frecvent utilizată de localnici care călătoresc între insulele Java și Bali.

La bordul feribotului se aflau vehicule, inclusiv camioane.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: