Facebook/Renato Usatii

Usatîi, din nou la CEC: vrea anularea deciziei prin care i-a fost refuzat referendumul

Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, a depus joi, 18 aprilie, o cerere prealabilă la Comisia Electorală Centrală (CEC). Formațiunea politică îi cere autorității electorale să-și anuleze recenta decizie prin care a refuzat să înregistreze grupul de inițiativă care și-a propus să adune 100 de mii de semnături, în susținerea alegerilor parlamentare anticipate. La fel, partidul îi cere CEC-ului să emită o nouă decizie, de această dată în favoarea lui Usatîi. 

„Așa cum am anunțat, am depus astăzi la Comisia Electorală Centrală cererea prealabilă împotriva refuzului lor de a înregistra Grupul de inițiativă în susținerea alegerilor parlamentare anticipate. Puterea este în adevăr”, a scris Renato Usatîi pe rețelele de socializare.

Informația a fost confirmată și de vicepreședinta formațiunii politice, Elena Grițco. Ea a publicat pe rețele, inclusiv, textul cererii depuse la CEC.

„Este clar pentru toată lumea, inclusiv juriști și experți în drept electoral, că decizia este ilegală și neîntemeiată. Vom insista pe cale legală să ni se facă dreptate nouă și tuturor celor 70% din cetățenii țării care cer alegeri parlamentare anticipate. Așa ori altfel, noi vom reuși”, a scris Elena Grițco.

***

Amintim că liderul Partidului Nostru a lansat propunerea inițierii unui referendum consultativ în care cetățenii să răspundă la întrebarea dacă vor sau nu alegeri parlamentare anticipate.

Pe 24 martie, Partidul Nostru a anunțat crearea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii referendumului. Două zile mai târziu, Renato Usatîi și Elena Grițco au depus actele necesare la CEC.

Pe 9 aprilie, CEC a refuzat cu unanimitate de voturi să înregistreze grupul de inițiativă. Autoritatea electorală a anunțat că grupul de inițiativă propus de Usatîi nu a întrunit toate condițiile legale pentru ca să fie înregistrat. (Detalii – AICI). În reacție, Usatîi a acuzat autoritatea electorală că ar fi dat citire unei decizii „aprobate de Președinție”. CEC a negat acuzațiile public – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un pilot ar fi încercat să prăbușească un avion Flydubai cu 174 de pasageri la bord: Aeronava a aterizat de urgență în Arabia Saudită

Un pilot al companiei Flydubai ar fi încercat să prăbușească un avion care zbura din Dubai spre Tel Aviv, în dimineața zilei de 30 septembrie. Aeronava, cu 174 de pasageri la bord, inclusiv 27 de copii, a aterizat de urgență în orașul Tabuk din Arabia Saudită. Autoritățile israeliene examinează ipoteza unui atac terorist, scrie The Insider cu referire la publicația Ynet.

Potrivit Ynet, care face trimitere la o analiză a Ministerului Apărării și a serviciilor speciale israeliene, pilotul suspectat că ar fi încercat să provoace prăbușirea este cetățean al Omanului. Comandantul echipajului, cetățean al Emiratelor Arabe Unite, l-ar fi împiedicat cu ajutorul câtorva pasageri.

O sursă israeliană anonimă a declarat pentru Ynet că la intervenție a participat și un angajat al serviciului de securitate care lucra sub acoperire. La aterizarea aeronavei ar fi ajutat piloți aflați printre pasageri.

The Insider

„Am auzit țipete. Apoi s-a deschis ușa cabinei, am văzut mult sânge, cineva îl lovise pe pilot cu un cuțit. (…) La bord erau un medic și o asistentă medicală, care i-au acordat pilotului primul ajutor”, a declarat pentru i24NEWS o pasageră pe nume Miriam, citată de The Insider. Aceasta a spus că pasagerii și echipajul l-au imobilizat pe atacator.

The Insider

Boeingul 737 MAX 8, care efectua zborul FZ1073, a început să piardă brusc altitudine la aproximativ o oră și jumătate după decolare. Aeronava a transmis codurile de urgență 7700, pentru o situație generală de urgență, și 7500, pentru o intervenție ilegală.

The Insider

Forțele Aeriene israeliene au trimis avioane de vânătoare, suspectând deturnarea aeronavei, iar premierul Benjamin Netanyahu a convocat o ședință de urgență. Ulterior, Netanyahu și ministrul Apărării, Israel Katz, au anunțat că au dispus ca armata israeliană să trimită avioane în Arabia Saudită pentru a transporta pasagerii zborului FZ1073 în Israel.

Circumstanțele incidentului și relatările privind intenția pilotului vin, deocamdată, doar din informațiile publicate de presă și din mărturiile pasagerilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: