info1.md

USM și UTM și-au anunțat intenția de a fuziona. Perciun: „Am putea vorbi despre crearea unei noi universități”

Două dintre cele mai mari universități din Republica Moldova ar putea fuziona. Este vorba despre Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) și Universitatea de Stat din Moldova (USM). Inițiativa vine chiar de la rectorii celor două instituții de învățământ și a fost prezentată în cadrul ședinței comune a Consiliului Rectorilor cu Ministerul Educației și Cercetării, scrie info1.md. În plus, rectorul USM a spus că va iniția discuții despre o eventuală fuziune și cu rectorii altor universități, nu doar cu UTM. Ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun și prim-ministrul Dorin Recean au salutat inițiativa. Potrivit lui Perciun, fuzionarea ar putea fi anunțată cel devreme la începutul anului viitor. „Am putea vorbi despre crearea unei noi universități. (…) Ar putea fi o structură care să înglobeze aceste universități sau și altele care ar vrea să se alăture”, a subliniat Perciun, la TV8

Potrivit info1.md, rectorul UTM Viorel Bostan a atras atenția că universitățile din Moldova nu apar în clasamentele internaționale, dar pentru a putea atrage studenți, o instituție de învățământ are nevoie de reputație bună, de vizibilitate internațională și de resurse umane și financiare.

Și ca să intre în liga celor mari, ca să atragi studenți internaționali, fiindcă ei se uită și la acest lucru, e nevoie și de resurse și de capacități. Și în acest context noi discutam cu domnul rector Șarov ca o idee, de ce nu să inițiem un proces de fuziune, dar nu prin absorbție, dar o fuziune ca între două universități prietene cu care care avem o colaborare de mai mulți ani. Și ne-am complementa unii pe alții”, a menționat Bostan.

Rectorul USM Igor Șarov a spus că deja a discutat acest subiect în cadrul comunității academice pe care o conduce și va iniția discuții despre o eventuală fuziune și cu rectorii altor universități, nu doar cu UTM.

Cifrele care ne-au fost prezentate ne arată o scădere dramatică a numărului de studenți pe care îl avem și atunci cei doi rectori pornesc dintr-o perspectivă care nu-i interesează funcția de rectori. Să uităm cine este rector Șarov sau Bostan sau altcineva”, a declarat Șarov.

Potrivit sursei, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun și prim-ministrul Dorin Recean au salutat inițiativa de fuzionare a USM cu UTM, calificând-o drept un test de maturitate.

O astfel de consolidare transformă de fapt imaginea sectorului universitar”, a comunicat Recean.

Iar Perciun a spus că „un asemenea proces ar fi o premieră pentru Republica Moldova, ar fi un proces pe deplin agreat cu comunitățile universitare și un test de maturitate cu privire la ce urmează să se întâmple în următorii ani”.

După mine ar însemna o competitivitate sporită pe plan internațional și în special în spațiul românesc, dar aici este important să fie discuții, să înțeleagă lumea beneficiile. Nu cred că este grabă în acest proces. Orice schimbare întotdeauna este dificilă și generează un sentiment de anxietate și necesită discuții și explicații și este îmbucurător că dumneavostră vă asumați acest proces”, a declarat Perciun.

La emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, Perciun a spus că această posibilitate, de fuzionare, ar putea fi anunțată cel devreme la începutul anului viitor. „Nu cred că trebuie să ne grăbim, dar să ne lăsăm timp suficient ca să se ia o decizie. Cred că nu mai curând de începutul anului viitor cu siguranță. E important să existe un proces larg și participativ al acestor discuții”, a declarat Perciun.

Ministrul Educației a explicat și cum ar putea avea loc la modul practic fuziunea.

Am putea vorbi despre crearea unei noi universități. Sunt multe care au denumirea orașului, bunăoară Universitatea din Chișinău. Ar putea fi o structură care să înglobeze aceste universități sau și altele care ar vrea să se alăture”, a subliniat Perciun.

Potrivit lui Perciun, fuziunea ar putea fi o soluție în condițiile în care numărul studenților se micșorează de la an la an. Dacă în anii 2013-2014 își făceau studiile de licență în jur de 78 de mii de studenți, acum sunt circa 42 de mii.

În Republica Moldova sunt 21 de instituții de învățământ superior, dintre care 13 publice și 8 private.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: