Va fi sau nu concesionat Aeroportul Chișinău? Maia Sandu: „Vă rog, să nu avem aceste discuții populiste”
Full Article 3 minutes read

Va fi sau nu concesionat Aeroportul Chișinău? Maia Sandu: „Vă rog, să nu avem aceste discuții populiste”

Pentru moment, nu există nicio decizie de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, după revenirea bunului în proprietatea statului. Declarația a fost făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV. Șefa statului susține că concesionarea Aeroportului nu avea să devină „o problemă”, dacă acum 10 ani acesta nu ajungea în mâinile unei „grupări criminale”, dar era concesionat de o companie „serioasă”.

„Nu există o decizie de concesionare, dar vreau să vă rog să nu alunecam în populism. Nu era nicio problema dacă în 2013 aeroportul era concesionat unei companii serioase, dacă se făceau investiții, dar a fost o problemă mare că acest aeroport a fost concesionat unei grupări criminale. Scopul nostru a fost să scoatem aeroportul din mâinile unei grupări corupte. Acum, că am reușit, aeroportul are nevoie de dezvoltare. Trebuie să vedem cum găsim acești bani. (…) Vă rog, să nu avem aceste discuții populiste. (…) Acum nu există această decizie de concesionare a Aeroportului, se face ordine în măsura în care se poate face ordine, dar va trebui în următorii ani să ne gândim și să găsim modalități cum putem îmbunătăți acolo lucrurile”, a declarat președinta Maia Sandu.

***

Amintim că Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie 2023, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Sandu i-a acuzat, anterior, de „furtul” aeroportului, prin „tranzacții mincinoase”, pe liderul ex-Partidului „ȘOR”, declarat între timp neconstituțional, oligarhul fugar Ilan Șor și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc. Ca urmare a acestei scheme, timp de nouă ani, statul a pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde lei, susținea șefa statului.

Anterior, ministra Infrastructurii la acea vreme, Lilia Dabija, a recunoscut la un post privat de televiziune că Aeroportul ar putea fi concesionat. Declarația Liliei Dabija, prima de acest fel, pe atunci, după revenirea Aeroportului în gestiunea statului, a stârnit în val de reacții în societate. Drept urmare, a doua zi, consiliera Liliei Dabija de atunci a declarat că ministra ar fi avut altceva în vedere și că jurnaliștii ar fi înțeles greșit mesajul oficialei.

După acest caz, însă, oficialii de la Chișinău au vorbit tot mai deschis despre o posibilă concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău. „Statul nu are posibilitate să păstreze în proprietatea sa un asemenea activ la infinit”, a declarat vicepreședintele Parlamentului de atunci Mihai Popșoi, în prezent ministru de Externe. Oficialul a declarat la acea vreme că autoritățile „trebuie să găsească un concesionar serios” – declarație susținută ulterior de mai mulți reprezentanți ai puterii.

În septembrie, 2023, Andrei Spînu a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că autoritățile vor dezvolta Aeroportul Internațional Chișinău, după revenirea acestuia în gestiunea statului. Pentru asta, însă, susținea ministrul, este nevoie, pentru început, de circa 200 de milioane de euro. Spînu a declarat atunci că dacă resursele financiare vor fi identificate, banii ar urma să fie investiți într-un terminal, o pistă și o parcare – toate noi. „Aeroportul Internațional Chișinău trebuie dezvoltat si gestionat după standarde internaționale. Acesta este unul din proiectele de importanță națională din Planul de Reconstrucție a Infrastructurii Moldovei 5+”, a mai declarat oficialul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: